la o casa si la o familie Motivatie Partidul National Liberal considera ca, în conditiile economice actuale, în care tot mai multe familii se confrunta cu probleme sociale grave, institutiile publice si societatea civila trebuie sa conlucreze pentru oferirea unor masuri organizate de protectie si sprijin pentru copii. Partidul National Liberal considera ca este datoria tuturor românilor de a face ceva pentru copiii României. Copiii sunt viitorul tarii.

în acest moment, în care saracia afecteaza un numar important de cetateni, sprijinul public pentru copii trebuie sa fie tot mai consistent. Sprijinul trebuie sa fie acordat simultan cu oferirea sustinerii pentru familiile lor. Acest obiectiv este prioritar, deoarece prima solutie pentru ajutorarea copiilor este aceea de a le asigura familiilor lor mijloacele necesare pentru a-i întretine. Fiecare copil are dreptul la o familie.

Acestea nu sunt singurele probleme care pot ameninta copiii nostrii. România se confrunta cu probleme specifice generate de globalizare si de internationalizarea factorilor de risc. Pentru a elimina aceste amenintari din viata copiilor României, statul si societatea trebuie sa ofere programe coerente si concrete pentru protectia acestora. Partidul National Liberal considera ca în România toti copiii sunt expusi factorilor de risc în egala masura, fara deosebire de clasa sociala din care fac parte, mediu de rezidenta, situatie familiala sau de alte criterii de diferentiere. Toti copiii au aceleasi drepturi.

Principala solutie avuta în vedere de Partidul National Liberal pentru rezolvarea multora dintre problemele cu care se confrunta copiii României este reprezentata de cresterea nivelului de trai al populatiei, de îmbunatatirea situatiei economice a familiilor si de combaterea saraciei. Din acest motiv, "Solutia liberala - singura cale catre bunastare" reprezinta un important set de solutii pentru aceste probleme, cauzate de nivelul scazut de trai, de conditiile sociale grave si de numarul mare de copii din unele familii.

Politicile sectoriale ale Partidului National Liberal referitoare la copii se bazeaza, din punct de vedere al obiectivelor, pe Conventia Natiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului si pe alte documente internationale referitoare la acest subiect. Obiectivele programului Partidului National Liberal au în vedere traditia româneasca în domeniul protectiei copilului. în acest sens, avem în vedere atât cadrul juridic creat de-a lungul anilor, cât si baza materiala deja realizata si care trebuie sa se afle la dispozitia copiilor. PNL se pronunta pentru renovarea bazelor materiale existente, pentru reabilitarea celor care necesita acest lucru si pentru realizarea de noi investitii.

Solutiile oferite de PNL tin cont de traditiile nationale românesti bazate pe importanta familiei în societate si pe morala crestina. Partidul National Liberal afirma faptul ca majoritatea solutiilor preconizate pentru rezolvarea problemelor copiilor trebuie sa se bazeze pe sprijinirea familiei si pe pastrarea copilului în cadrul acesteia. Copilul poate fi separat de parintii sai numai în cazuri exceptionale iar statul trebuie sa actioneze pentru reunificarea familiilor, astfel încât sa garanteze copilului dreptul de a-si cunoaste ambii parinti.

Din punct de vedere politic, solutiile Partidului National Liberal pentru problemele copiilor din România, se bazeaza pe programul sau politic si pe solutiile liberale, interpretate si puse în valoare prin trei cai principale.

în primul rând, Partidul National Liberal îsi propune sa dezvolte un parteneriat consistent si credibil cu opinia publica româneasca. în acest sens, avem în vedere organizatiile neguvernamentale, sindicatele si organizatiile patronale, organizatiile de parinti, cele ale profesorilor. De asemenea, ne bazam  pe Biserica si pe stabilirea de parteneriate cu mass-media. în prezent, aceste organizatii si institutii se implica cu multa eficienta în constientizarea, sensibilizarea si mobilizarea populatiei în privinta problemelor cu care se confrunta copiii, în semnalarea problemelor grave, în monitorizarea implementarii masurilor si prevederilor nationale, în colectarea informatiilor si chiar în acordarea de sprijin direct, prin programe proprii, pentru copii aflati în dificultate.

Prin programul sau, Partidul National Liberal urmareste consolidarea legaturilor dintre opinia publica si institutiile administratiei de stat, centrale si locale. Scopul acestei colaborari este reprezentat de identificarea facila a problemelor cu care se confrunta copiii si de conceperea si derularea unor programe de raspuns la aceste probleme.

A doua directie de actiune a Partidului National Liberal are în vedere utilizarea solutiilor politice pentru rezolvarea problemelor cu care se confrunta copiii României. Reprezentantii Partidului National Liberal au înregistrat deja în Parlament propunerea legislativa cu privire la protectia copiilor în materia adoptiilor internationale. De asemenea, PNL îsi propune modificarea unor legi în sensul completarii si actualizarii lor (de ex. Legea 108/1998) sau initierea unor proiecte legislative noi adaptate la realitatile prezentului (de ex. "Legea Tinerilor").

Tot la nivel politic, PNL include în programul sau de guvernare masuri concrete astfel încât sa fie asigurata protectia sociala a copiilor prin implicarea administratiei publice centrale si locale. Programele alesilor PNL în administratia publica locala au în vedere rezolvarea unui numar cât mai mare dintre problemele copiilor. PNL considera principiile cheie ale drepturilor copilului ca reprezentând o prioritate pentru primarii si consilierii PNL. Introducerea proiectelor destinate copiilor în programele administratiei locale este cu atât mai importanta cu cât, în cadrul programelor de descentralizare, multe atributii au fost transferate catre autoritatile publice locale. PNL considera ca actiunea filialelor partidului în rezolvarea problemelor cu care se confrunta copiii este deosebit de importanta.

Cel de al treilea pilon al doctrinei PNL privind drepturile copilului este reprezentat de respectarea cu consecventa a principiului dreptului copilului la opinie în toate chestiunile care îl privesc. Acest principiu reprezinta o garantie a faptului ca punctul de vedere al copilului si al familiei sale este respectat în toate situatiile în care el poate fi exprimat, liber de orice constrângere. Aceasta prevedere este avuta în vedere împreuna cu un alte principii fundamentale care vizeaza interesul superior al copilului si cel al dreptului acestuia de a avea o familie.

Respectând obiectivele enuntate de documentele internationale la care România este parte, dar si pe cele provenite din traditia juridica si comunitara româneasca, Partidul National Liberal prezinta opiniei publice solutiile concrete pentru rezolvarea unora dintre cele mai grave probleme ale copiilor României.

Partidul National Liberal are în vedere, ca obiective strategice, initierea unor politici pentru protectia copilului fata de factorii de risc existenti astazi în societatea româneasca. Cadrul general în care trebuie realizate aceste obiective este reprezentat de aplicarea în România a principiilor cuprinse în Conventia Natiunilor Unite privind Drepturile Copilului si anume:

• Prin copil  se întelege orice persoana în vârsta de pâna la 18 ani.
• Toti copii au aceleasi drepturi.
• întotdeauna se acorda prioritate interesului major al copilului.
• Statele trebuie sa încerce sa puna în practica drepturile copilului în limite maxime ale rezervelor de care dispun. în cazul în care aceste rezerve nu sunt suficiente, se apeleaza la cooperarea internationala.
• Orice copil are dreptul la supravietuire si la dezvoltare.
• Orice copil are dreptul la un nume si o nationalitate.
• Orice copil are dreptul de a-si cunoaste ambii parinti si dreptul de a creste într-un mediu familial sigur.
• Statele trebuie sa sprijine reunificarea familiilor prin acordarea de facilitati pentru a parasi sau a intra în propria tara.
• Orice copil are dreptul de a-si exprima opinia în toate chestiunile care îl privesc. Când tribunalele si autoritatile trateaza cazuri în care sunt implicati copii, copilul îsi va exprima opinia.
• Ambii parinti au o responsabilitate primara comuna în cresterea copilului iar statul trebuie sa-i sprijine în aceasta actiune.
• Copilul are dreptul de a fi protejat împotriva violentei fizice si psihice si împotriva maltratarii.
• Orice copil care este separat de parinti temporar sau definitiv are dreptul la îngrijire speciala. în acest caz, copilul are dreptul de a fi plasat sau adoptat.
• Un copil refugiat, are dreptul la protectie si la sprijin.
• Un copil handicapat are dreptul la o viata decenta si deplina, la îngrijire, educatie si instruire speciala, precum si la asistenta medicala.
• Orice copil, are dreptul la asistenta medicala. Toate tarile trebuie sa ia masuri pentru a diminua mortalitatea infantila si pentru a lupta împotriva bolilor si malnutritiei. Gravidele si mamele au dreptul la asistenta medicala.
• Orice copil are dreptul la educatie.
• Un copil care apartine unui grup minoritar sau indigen are dreptul la propria lui cultura si la practicarea propriei religii si limbi.
• Orice copil, are dreptul la joc, odihna, recreere si la activitati culturale si artistice potrivite vârstei copilului.
• Orice copil are dreptul la protectie împotriva exploatarii economice sau împotriva muncii grele care poate dauna si împiedica educatia sau sanatatea copilului.
• Orice copil are dreptul la protectie împotriva folosirii drogurilor si narcoticelor. Copilul nu trebuie împlicat în producerea si distributia lor.
• Orice copil are dreptul la protectie împotriva exploatarii sexuale si a abuzului sexual, inclusiv împotriva prostitutiei si a pornografiei.
• Vânzarea, traficul si rapirea copiilor trebuie împiedicate.
• Nici un copil nu trebuie supus torturii sau altor tratamente crude sau degradante. Orice copil care este privat de libertate trebuie tratat într-un mod uman si corespunzator.
• Nici un copil sub vârsta de 15 ani nu poate participa direct la conflicte armate.
• Orice copil care a fost supus abuzului sau exploatarii are dreptul la refacere fizica si psihica si la reintegrare sociala.

în acest moment asistam la o reasezare a principiilor pe care se axeaza reforma în domeniul protectiei drepturilor copilului. Conventia Natiunilor Unite privind Drepturile Copilului si alte acorduri internationale au fost ratificate de Parlamentul României, dar reforma sistemului de protectie a copilului nu a fost suficient de sustinuta, iar drepturile copilului nu se afla întotdeauna la baza reformei operata în acest sector.

în problema protectiei copilului, România a mostenit o situatie precara creata în timpul regimului comunist. Aceasta a însemnat aplicarea principiului institutionalizarii pentru un numar mare de copii în centre de mari dimensiuni, izolate si caracterizate de lipsa de personalului adecvat pentru îngrijire.

în cei zece ani de tranzitie, situatia copiilor s-a complicat prin erodarea intensa a veniturilor multor familii, dar si datorita altor factori legati de infrastructura deficitara, de lipsa de servicii medicale decente, de lipsa de educatie din partea populatiei si de faptul ca societatea civila nu a fost considerata un partener important în acest sens.

Desi imediat dupa 1989 opinia publica româneasca si internationala au fost socate de problemele copiilor României, eforturile de reforma sistemica au lipsit pâna în 1996. în aceasta perioada s-au produs, adesea cu sprijin international, doar îmbunatatiri pe directii marginale si secundare fara o gândire de ansamblu de reformare a întregului sistem.

Dupa 1996 au început sa fie implementate politici coerente în vederea protectiei drepturilor copilului. în anul 1997 a fost înfiintat Departamentul pentru Protectia Copilului cu sarcina de a coordona la nivel nationat reforma în acest domeniu, atât de sensibil. Ulterior, în mai multe etape, coordonarea activitatilor de acest tip a fost transferata consiliilor judetene, fostele leagane si case de copii fiind transformate în centre de plasament iar patrimoniul si personalul au trecut de la Ministerele Educatiei si Sanatatii la Consiiliile Judetene.

Un pas important a fost acela al înfiintarii prin Ordonanta de Urgenta nr. 192/8 decembrie 1999 a Agentiei Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului, cu personalitate juridica în subordinea Guvernului. Aceasta s-a facut prin reorganizarea Departamentului pentru Protectia Copilului si prin preluarea unor activitati de la Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap, de la Ministerul Sanatatii si de la Ministerul Educatiei Nationale.

Functiile stabilite de guvern pentru aceasta Agentie erau de strategie, de reglementare, administrare, reprezentare a statului român pe plan intern si extern si de autoritate de stat. în structura Agentiei a fost organizat si Corpul de Control al activitatilor de protectie si promovare a drepturilor copilului.

Agentia a initiat elaborarea unor programe nationale si judetene pentru reforma sistemului de protectie a drepturilor copilului precum si programe de colaborare internationala în domeniu. în anul 2000 Guvernul a realizat diferite activitati în acest sens, printre care acordarea de fonduri suplimentare la rectificarea bugetara, coordonarea Programului PHARE 1998 - "Support for child protection", solicitarea unui ajutor de urgenta catre Fundatia Deschisa pentru Societatea Civila, gestionarea unui ajutor de urgenta francez, etc.

în ciuda acestei activitati notabile, la 30 ianuarie 2001, noul Guvern al României rezultat în urma alegerilor din noiembrie 2000, în cadrul politicilor sale de centralizare administrativa si de desfiintare a agentiilor independente, a adoptat o Ordonanta prin care a desfiintat Agentia Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului. în locul ei a fost constituita Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului care este coordonata de Secretariatul General al Guvernului.

Apreciem ca aceasta modificare reprezinta un regres determinat de dorinta actualului guvern de a centraliza decizia si de a subordona comenzii politice sectoare largi de activitate care, în mod normal, reclama continuitate în activitatea unor specialisti în domeniu.

în acest timp, copiii României se confrunta cu situatii de risc deosebit de grave, care pun în pericol dezvoltarea umana a tarii, viitorul ei economic si politic.

Iata riscurile cele mai grave carora trebuie sa le oferim un raspuns:

Drogurile reprezinta, în prezent, un mare pericol pentru tinerii din România. Societatea nu este înca pregatita sa preîntâmpine si sa combata aceasta problema. Atunci când drogurile sunt consumate în combinatie cu alcool si tutun de la o vârsta frageda, riscurile cresc deosebit de mult.

Consumul de substante psihoactive în rândul tinerilor a crescut, potrivit statisticilor, în ultimii ani. Astfel, unii specialisti au exprimat temerea ca România se transforma, dintr-o tara de tranzit, într-o consumatoare de droguri.

Ultimul raport al European School Survey Project on Alcohol and Other Drugs (ESPAD) realizat prin cercetari în 1200 de licee românesti, selectionate dupa profil si mediul de învatamânt, arata ca 10 % din elevii de 16 ani consuma droguri. Acest consum genereaza atât probleme de sanatate, ce pot merge pâna la punerea în pericol a vietii consumatorului, cât si probleme sociale cum ar fi distrugerea relatiilor cu alti oameni, pierderea unor mari sume de bani si implicarea copiilor în acte de delincventa derivata.

De asemenea, s-au observat o serie de fenomene îngrijoratoare: vârsta celor care consuma droguri scade continuu, ajungând la o medie de vârsta de 12 ani pentru începerea cosumului organizat. Pe de alta parte, zonele unde se consuma droguri s-au diversificat si au crescut ca numar, drogurile ajungând la o paleta din ce în ce mai larga de categorii sociale.

Pe de alta parte, extinderea consumului de droguri ridica probleme legate de proliferarea unor boli precum SIDA si hepatita.

Cel mai raspândit drog folosit de tinerii români de 16 ani este reprezentat de heroina sub forma de tigari (cf. ESPAD). Acest drog deosebit de puternic da o dependenta accentuata si are efecte foarte nocive asupra organismului.

Drogurile se combina adesea cu alcoolul consumat în mari cantitati si cu tutunul.

Statisticile realizate pe cei care au apelat la serviciile Centrului de Consiliere pentru Adolescenti si Tineri din Bucuresti arata ca persoanele toxicodependente sunt majoritar barbati, cu vârsta cuprinsa între 19 si 25 de ani (mai ales 19 - 21 ani), fiind, în proportie de 80% absolventi studii medii sau urmând studii superioare.

în schimb, 43% din persoanele care abuzeaza de substante psihoactive si care s-au prezentat la Centru provin din familii cu parinti cu studii superioare iar 81% dintre ei provin din familii cu venituri peste medie. Acestia abuzeaza de substante scumpe (heroina), pe când cei din familii cu venituri joase abuzeaza de medicamente, canabis, amphetamine asociate între ele si asociate cu alcool sau cu tigari în exces.

Consumul de alcool si tutun la copiii români este de asemenea ridicat. Desi pe plan international la consumul de tutun si alcool România se plaseaza în a doua parte a unor "clasamente", potrivit ESPAD 86% din tinerii români de 16 ani au consumat alcool si 57% au fumat. Dintre cei care au consumat alcool, 43% au experimentat starea de ebrietate iar 29% fumeaza prima tigara înaintea vârstei de 13 ani.

Consumul de alcool si tutun reprezinta un risc major pentru copiii. Dupa cum se stie, fumatul poate cauza boli grave, cele mai raspândite fiind  bolile pulmonare sau cele ale aparatului cardiovascular.  Alcoolul produce si alte efecte, de natura sociala, printre care comiterea de fapte care ulterior sunt regretate, crearea de probleme cu autoritatile si chiar de probleme de natura juridica.

Orice act prin care se produc vatamari corporale, tulburari psiho-emotionale si expuneri la situatii periculoase sau percepute ca fiind periculoase de catre copil constituie abuz.

• Abuzul fizic implica folosirea fortei fizice asupra copilului si supunerea la munci dificile care depasesc posibilitatile acestuia, având ca rezultat vatamarea integritatii sale corporale.
• Abuzul emotional (psihologic) este un comportament inadecvat al adultului fata de copil, cu efecte negative asupra personalitatii în formare a copilului.
• Abuzul sexual consta în expunerea copilului la vizionarea de materiale pornografice, seductie (avansuri, mângâieri si promisiuni) sau implicarea sa în acte sexuale genitale, orale sau anale.
• Abuzul economic este atragerea, convingerea sau obligarea copilului sa desfasoare activitati aducatoare de venit (cel putin partial si indirect, de aceste venituri beneficiind si unii adulti, apropiati ai copilului).
• Neglijarea este incapacitatea sau refuzul adultului de a comunica adecvat cu copilul, de a-i asigura nevoile biologice, emotionale, de dezvoltare fizica si psihica, precum si limitarea accesului la educatie (hrana, îmbracaminte, curatenie si siguranta a locuintei, supraveghere, îngrijirea sanatatii, educatie scolara, nevoi afective sau de comunicare).

Toate formele de abuz precum si neglijarea se afla în legatura strânsa, în majoritatea cazurilor coexistând mai multe forme de abuz. Acestea sunt prezente preponderent la copii proveniti din familii monoparentale, din cele cu venituri reduse si foarte reduse, cu multi copii, cu parinti vitregi sau din familii atinse de somaj.

Acest flagel care afecteaza societatea româneasca în ansamblul sau, prin intermediul copiilor, este generat, în cea mai mare parte de situatia economica precara în care se afla multe dintre familiile din România, dar si de nivelul scazut de educatie al multor parinti si, în special al mamelor adolescente.

De aceea, familiile ce traiesc într-o saracie extrema si care au multi copii recurg de multe ori la solutia nefericita a abandonului. La aceasta se adauga si un nivel de educatie redus al parintilor, care nu cunosc întotdeauna caile si demersurile ce trebuie facute pentru protejarea propriilor copii.

Lipsa unei educatii contraceptive la nivelul tinerei generatii face ca multe dintre mamele care recurg la abandonarea propriilor copii sa provina din rândul adolescentelor.

Desi Legea 108/1998 precizeaza datoria Directiilor Judetene pentru Protectia drepturilor Copilului de a oferi ajutor pentru prevenirea abandonului si pentru revenirea copilului în propria familie, acest act normativ nu specifica si natura ajutorului oferit, limitându-se doar la a sublinia necesitatea acordarii lui.

Pentru a preveni fenomenul abandonului copiilor, care în ultimii ani a cunoscut o crestere din ce în ce mai accentuata în special în judetele sarace ale tarii, se impune de cele mai multe ori cresterea rolului si responsabilitatii statului si comunitatii locale în aceasta directie. Cu toate acestea, statul nu trebuie împovarat prin sustinerea în întregime a familiilor sarace sau a mamelor adolescente, ci acesta trebuie sa dezvolte politici sociale coerente, consolidate prin institutionalizarea unui parteneriat real cu organizatiile neguvernamentale si cu alte institutii de profil.

Specialistii din domeniul demografiei au atras de nenumarate ori atentia ca fenomenul abandonului este însotit de obicei de scaderea ratei natalitatii. Cu toate acestea, daca familiile de clasa medie si-au redus fertilitatea aproape la jumatate, cele din clasa saraca a societatii au cunoscut o dublare a acesteia. în acest context, se poate explica faptul ca fenomenul de abandon este întâlnit cel mai des în mediul pauper, în familiile sarace.

De asemenea, prin limitarea numarului de abandonuri statul ar fi despovarat de cheltuielile alocate pentru întretinerea a cât mai multor case de copii. La toate acestea se adauga si dimensiunea morala, un copil abandonat fiind, în general, un copil trist, caruia traumele socio-afective la care este supus îi creaza deficiente de comunicare, de dezvoltare si adaptare.

Partidul National Liberal considera copiii ca pe o investitie în viitor, ca pe cel mai important capital pe care îl detine România si de aceea, apreciaza ca fiind necesara dezvoltarea unei strategii corente, cu implicatii pe termen mediu si lung, care sa duca la diminuarea fenomenului abandonului copiilor.

România de dupa 1989 se confrunta cu una dintre cele mai crude realitati, prezentata ca atare în special în presa internationala: copiii strazii. Daca în timpul regimului comunist "copiii strazii" era o sintagma necunoscuta pentru români, noua democratie româneasca este pusa în fata acestei probleme, pentru care nu s-a gasit înca o solutie coerenta.

Indiferent daca tinerii sub 18 ani, ce se afla pe stada, au un domiciliu comun cu cel al parintilor sau locuiesc în institutii de protectie, acestia se constituie într-un grup aparte, la nivelul strazii, cu un sistem de relatii si valori proprii.

Caracterizat deja ca un fenomen, copilul strazii, privit initial cu dispret si marginat de societate, este acum o problema care trebuie sa se afle atât în atentia societatii civile (prima de altfel care a tras un semnal de alarma în acest sens), cât si în atentia organismelor guvernamentale si a partidelor politice.

Partidul National Liberal considera ca situatia copiilor strazii nu mai poate reprezenta o problema sectoriala a societatii românesti, ea devenind în ultimii ani una de interes national. De aceea, liberalii considera ca, indiferent de segmentul de societate pe care îl reprezinta fiecare dintre noi, trebuie sa contribuim, cu resurse proprii, la rezolvarea unei probleme care ameninta una dintre resursele cele mai valoroase pe care le detine România: copiii.

Nu este de ajuns sa remarcam aceasta problema ca pe un fenomen, ci trebuie sa analizam cu luciditate care sunt cauzele care au ajuns sa transforme România într-o tara remarcata poate cel mai des în presa internationala, prin lipsa de protectie a copilului.

Un recent studiu, publicat de catre prestigioasa Asociatie "Salvati copiii" arata ca unele dintre cele mai frecvente cauze pentru care un copil ajunge pe strada sunt saracia (26%), precum si certurile si violenta în familie (18%). La toate acestea se adauga alti factori importanti precum decesul sau dezinteresul parintilor, dezorganizarea familiei, instigarea la cersetorie, fuga de la casa de copii sau dorinta copilului de a fi liber.

în mod paradoxal, aceste date ne duc la concluzia ca cel mai putenic "furnizor" de copii ai strazii este chiar familia, institutia de baza, cu rolul predominant în protectia acestora. De asemenea, institutiile de ocrotire, sunt generatoare de copii ai strazii din cauza lipsei de profesionalism a unora dintre educatori, a violentelor des întalnite în astfel de institutii sau chiar a lipsei de comunicare cu exteriorul.

De cele mai multe ori ajungerea copilului în strada nu ramâne la nivel de fenomen singular ci este urmata vagabondaj si cersetorie, consum de stupefiante, alcool sau tigari si cresterea violentei asupra acestuia. De asemenea abandonul scolar, cresterea analfabetismului si deteriorarea starii de sanatate sunt realitati care însotesc viata cotidiana a copiilor strazii.

O latura aparte a acestui fenomen este reprezentat de copiii de peste 18 ani, aflati pâna la aceasta vârsta în diverse institutii de ocrotire si care gasesc strada drept singura solutie pentru supravietuire. Acestia nu beneficiaza de un adapost, de o pregatire care sa le asigure un viitor loc de munca sau de o minima consiliere în ceea ce priveste pregatirea pentru noua lor viata.

Partidul National Liberal considera ca solutia pentru prevenirea acestui fenomen nu este una punitiva sau de izolare acuta a copilului în diverse institutii, ci intesificarea eforturilor de integrare a acestuia în societate si în familie. Consideram ca fiind de maxima importanta schimbarea atât a mentalitatii parintilor sau a altor membrii ai familiei, care privesc drept singura metoda de educatie metoda puntiva, cât si schimbarea atitudinii lucratorilor sociali.

Mostenirea primita de România în anul 1989 din acest punct de vedere a fost deosebit de precara. Acest lucru se datoreaza, în principal, faptului ca vechea legislatie încuraja institutionalizarea copiilor în detrimentul altor forme de sprijin axate pe sustinerea familiilor.

Solutia aleasa înainte de 1989 a fost aceea de a constitui mari centre de institutionalizare ("centre mamut") ceea ce a înrautatit considerabil calitatea sprijinului oferit pentru copii. în mod traditional, astfel de institutii se limitau numai la întretinerea materiala si medicala a copilului, punând un accent nesemnificativ pe latura sociala si educativa a acestuia. în plus, numarul de ani petrecut în institutie era deosebit de mare pentru majoritatea copiilor.

Anii urmatori evenimentelor din 1989 un însemnat pentru România un moment de cotitura în ceea ce priveste capitalul de imagine al tarii noastre. Criza economica si situatia copiilor institutionalizati au reprezentat factorii principali care au dus la scaderea încrederii societatii occidentale în capacitatea României de a-si proteja propriile valori, dintre care cea mai importanta - copiii.

Dupa 1989 centrele de mari dimensiuni si-au continuat activitatea în conditii asemanatoare. Interventiile facute au fost adesea punctuale iar reanalizarea activitatilor educative si de socializare a copiilor din aceste centre nu a produs efecte decisive. Solutiile durabile, cum ar fi reducerea numarului de copii institutionalizati si dezvoltarea sistemului de isntitutionalizare în structuri de tip familial, sunt abia la început.

Foarte multi dintre copiii care se afla în institutiile de ocrotire provin din familii care întâpina greutati financiare, acestia fiind practic abandonati, familiile vizitându-i pe acestia foarte rar sau de loc. Legea nr. 108/1998 precizeaza dreptul parintilor naturali de a avea contact cu copilul aflat în institutiile de plasament tocmai în virtutea faptului ca legea româneasca recunoaste dreptul oricarui copil la familie si la cunoasterea propriilor parinti.

Perspectiva integrarii familiale ramâne la stadiul de deziderat pentru foarte multi copii aflati în casele de plasament. Pentru acestia parteneriatul între autoritatile statului si organizatii neguvernamentale prin care se stabilesc sisteme precum cel al ocrotirii de tip familial, coordonate de "parinti profesionisti", reprezinta o speranta pentru viitor.

Un caz special îl reprezinta adolescentii aflati în ocrotirea statului, care odata ajunsi la vârsta de 18 ani nu au nici o perspectiva pentru viitorul propriu.Traumele socio-afective generate de lipsa unui cadrul familial normal fac ca adolescentul, provenit din institutiile de ocrotire sa fie lipsit de încredere în sine. La toate acestea se adauga lipsa unei educatii temeinice, precum si lipsa unei specializari concrete, care sa îi poata oferi o sursa de venit pentru viitor. De asemenea, lipsit de orice resurse materiale si aflat în situatia de a alege strada drept singurul adapost, adolescentul se afla într-o dilema pentru care solutia salvatoare o poate reprezenta doar derularea unui program concret si specializat pentru situatia lui.

Reforma institutionala în acest domeniu a fost si ea lipsita adesea de coerenta. în anul 1998, în cadrul programului de descentralizare administrativa, Consiliile Judetene au preluat centrele de plasament aflate pe teritoriul judetelor lor. în anul 1997, în subordinea Consiliilor Judetene se înfiintasera Directiile Judetene pentru Protectia Drepturilor Copilului cu scopul de a coordona activitatea în acest domeniu la nivel judetean.

în iulie 2000, Consiliile Judetene au preluat si institutiile medicale care ocrotesc copiii cu handicap mediu si sever care au functionat pâna atunci la Ministerul Sanatatii si la Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap. Aceasta masura ar trebui reanalizata deoarece aceste institutii medicale nu adapostesc copii abandonati, ci pe cei care au nevoie de asistenta medicala. în majoritatea cazurilor acesti copii au familii care îi viziteaza si se îngrijesc de soarta lor.

Situatia a fost agravata de faptul ca responsabilitatea pentru functionarea acestor centre a fost transferata la autoritatile publice locale fara a fi transferate de la bugetul statului sume de bani necesare functionarii  si fara sa fie cedate surse de venit cu aceasta destinatie pentru autoritatile publice locale. în aceste conditii, în anii 1999 - 2000, resursele financiare au fost extrem de scazute deoarece bugetele locale nu au putut acoperi satisfacator finantarea centrelor de plasament si a altor masuri alternative de protectie a copilului.

Transferul de responsabilitati, fara a fi dublat de transferul de resurse, a dus adesea la mari probleme de natura manageriala si financiara, inclusiv la blocarea circuitului bugetar.

Situatia copiilor aflati în institutiile de ocrotire sociala reprezinta si acum un handicap pe care România încearca sa-l recupereze. S-a dovedit ca un efort unilateral, ce foarte mult timp a fost sustinut exclusiv de catre organizatiile neguvernamentale ce au ca obiect protectia copilului nu poate fi suficient. Pe de alta parte, reforma institutiilor de stat nu a fost nici sufient de rapida si nu a beneficiat nici de suficiente resurse pentru a reprezenta cheia rezolvarii întregii probleme.

Doctrina liberala are ca punct central individul si valorile pe care acesta le promoveaza. De aceea, liberalii considera ca scopul principal trebuie sa fie reintegrarea copilului în societate. Pentru ca acest obiectiv sa fie atins, consideram absolut necesar reducerea numarului de copii institutionalizati, serviciile de protectie a copilului având ca principal obiectiv prevenirea institutionalizarii. Aplicarea unei strategii corente de protectie a copilului poate duce la desfiintarea institutiilor de ocrotire "mamut" care au în îngrijire peste 100 de copii si poate stimula dezvoltarea modulelor de tip familial.

Partidul National Liberal crede ca nu numai statul trebuie sa îsi asume rolul de coordonare a institutiilor de ocrotire, ci întreaga comunitate. Organizatiile neguvernamentale, Biserica, cadrele didactice si autoritatile locale trebuie sa sa se implice activ în protejarea copiilor aflati în institutiile de ocrotire si în dezvoltarea lor fizica si mentala.

în prezent, la nivel mondial sunt numeroase situatii în care munca copiilor este exploatata. Aceasta este întâlnita în numeroase sectoare de activitate: agricultura, industrie, comert sau sectoare informale. Uneori, copii sunt obligati sa munceasca multe ore pe zi, ceea ce le diminueaza foarte mult randamentul scolar si posibilitatile de instruire.

Desi pe termen scurt munca copiilor nu poate fi eradicata, trebuie avute în vedere solutii pentru eliminarea ei treptata. Pe de alta parte, trebuie luate rapid masuri pentru ca munca prestata de copii sa nu fie periculoasa si sa nu-l împiedice pe copil sa-si valorifice la maximum potentialul uman si intelectual pe care îl are.

Organizatia Internationala a Muncii, se pronunta împotriva muncii copilului. Ea a adoptat Conventia 182 care pune accentul pe cele mai grave forme de munca a copilului, acest act fiind recent ratificat de catre România. Adoptând aceasta Conventie, statele lumii se obliga sa sustina politici nationale care sa interzica munca copiilor, iar implementarea prevederilor nationale ce se desprind din textul Conventiei este principala sarcina care revine guvernelor.

în prezent, problema cea mai acuta cu care se confrunta România si care duce la extinderea fenomenului de munca a copilului este saracia accentuata a populatiei. în familiile sarace copii sunt nevoiti sa munceasca de la vârste din ce în ce mai fragede pentru a câstiga sume de bani necesare traiului zilnic. Potrivit organizatiei "Salvati copii", care a dedicat un studiu acestei probleme, în afara de imperativul de a-si ajuta parintii, copii muncesc si pentru a avea bani de buzunar iar, uneori, pentru mâncare. într-un numar destul de mare de cazuri, copii strazii declara ca muncesc pentru ca sunt obligati.

Adesea, activitatile la care sunt obligati copii sunt anevoioase încalcând atât conventiile internationale la care România este parte cât si legile interne. în acest sens, retinem implicarea copiilor în muncile agricole. Cresterea saraciei în mediul rural este îngrijoratoare, printre alte consecinte ea ducând si la exploatarea muncii copilului.

Copiii care provin din mediul urban se confrunta, la rândul lor, cu probleme serioase declansate de exploatarea muncii lor de catre adulti. Printre acestea, de o gravitate deosebita sunt cele care îi expun pe copii la riscuri fizice, psihologice sau sexuale, cele care se efectueaza în conditii grele sau cu masini periculase, muncile efectuate într-un mediu nesanatos (temperatura, zgomot, vibratii) sau muncile desfasurate în conditii dificile, pe parcursul mai multor ore sau pe timp de noapte.

Din pacate, la acestea se adauga, uneori, forme dintre cele mai grave ale muncii copilului, inclusiv forme de sclavie sau practici similare precum comertul cu copii, utilizarea, recrutarea sau oferirea unui copil în scopul prostituarii si productiei de materiale pornografice sau utilizarea copiilor pentru productia si traficul de stupefiante si, în general, implicarea copiilor în infractiuni.

Extinderea femnomenului muncii copilului este grava si pentru ca duce la fenomene complementare precum cresterea ratei abandonului scolar si coborârea nivelului mediu de scolarizare.

Din aceste motive, conceperea de programe pentru monitorizarea muncii copilului ce vor duce la exploatarea muncii copilului în conditii sigure si chiar la eliminarea sa treptata este o prioritate a Partidului National Liberal.

A. Prevenirea comportamentelor de consum. Aceasta se face prin descurajarea consumului, prin stabilirea unui contact permanent între tineri si parinti cu organismele de stat si private care lupta împotriva consumului de droguri si prin prezentarea urmarilor nefaste ale consumului.

B. Combaterea consumului de risc. Acest consum are un potential de lezare a sanatatii fizice si psihice dar înca nu a produs aceste efecte.

Pentru realizarea acestui obiectiv trebuie initiate sau sprijinite de stat campanii de sensibilizare organizate în cooperare cu societatea civila care sa faca cunoscute pericolele cu care se confrunta cei care apeleaza la droguri.

Importanta acestei componente a programului de lupta împotriva drogurilor deriva din faptul ca majoritatea celor dependenti de droguri ce provoaca toxidependenta grava si care deja au esuat în diferite tentative de renuntare la stupefiante, consuma drogul de mai multi ani si au apelat, în trecut, la droguri mai usoare. Interventia trebuie facuta cât mai devreme, pentru a împiedica ajungerea într-un stadiu avansat de dependenta.

C. Combaterea consumului nociv. Acesta este acel consum care a creat deja vatamari asupra sanatatii fizice si / sau psihice.

Cei care au consumat o perioada îndelungata droguri trebuie sa beneficieze de sprijin pentru reabilitare umana si sociala. Pentru aceasta trebuie realizate urmatoarele obiective:

• asigurarea de consultanta pentru tinerii care încearca sa renunte la droguri, ceea ce se realizeaza prin construirea de motivatii si alternative;
• asigurarea unor unitati medicale specializate care sa amelioreze dificultatile legate de dependenta fizica;
• sprijin pentru persoanele care raspund din punct de vedere social si legal de interesele persoanei aflata în dificultate. Sustinatorii trebuie sa primeasca sarcini adecvate capacitatilor proprii si sa fie la rândul lor sprijiniti;
• crearea de motivatii pentru cei afectati de consumul de droguri prin diversificarea si garantarea unor obiective de viata. Cel care a fost dependent de droguri trebuie sa fie ajutat sa treaca peste dificultati legate de pierderea încrederii celor din jur, peste datoriile banesti acumulate si peste neparticiparea la anumite evenimente sociale.

D. Actiuni în plan legislativ:

• Promovarea unei legislatii anti-drog (ex: Reglementarea precisa a regimului juridic a substantelor care pot constitui materie prima pentru productia de droguri în laboratoare clandestine);
• întarirea si aplicarea ferma a legislatiei care interzice minorilor accesul la alcool si tutun.

Partidul National Liberal considera ca masurile în ceea ce priveste combaterea abuzului si a neglijarii copilului trebuie sa fie sprijinite atât de actiunea sociala, cât si de schimbari în planul mentalitatilor. Toate acestea trebuie sa aiba în vedere:

• Informarea copiilor si a opiniei publice în legatura cu drepturile copilului si cu modalitatile de protectie împotriva abuzului si a neglijarii;
• Diversificarea serviciilor sociale pentru copil si pentru familie;
• Servicii de reabilitare pentru victimele abuzului;
• Ameliorarea nivelului economic al familiilor;
• Prezentarea ponderata a cazurilor de abuz în mass- media pentru a nu stigmativa victima si a nu face mai dificil procesul terapeutic;
• îmbunatatirea legislatiei pentru: definirea abuzului, interzicerea pedepsei fizice a copilului, obligativitatea raportarii cazurilor de abuz de catre educatori, profesori, medici;
• Asigurarea prevenirii cazurilor de abuz si de neglijare si pedepsirea abuzurilor grave;
• O buna pregatire psihologica si juridica a cadrelor didactice si înfiintarea unor posturi de psihologi si asistenti scolari în institutiile de învatamânt astfel încât copiii sa aiba cui se adresa, iar situatiile abuzive sa fie depistate la timp;
• Suport social pentru familie si directionarea unor ajutoare catre familiile cu multi copii;
• îmbunatatirea atmosferei în scoli, în paralel cu descarcarea programei scolare si crearea unei atmosfere destinse, securizante, agreabile;
• Ameliorarea legislatiei pentru a se permite interventia promta în caz de abuz si scoaterea copilului din mediul abuziv;
• Organizarea timpului liber al copiilor;
• Realizarea unui plan national de prevenire si interventie în cazurile de abuz si neglijare.

1. Acordarea unor ajutoare financiare atunci când o familie se afla în dificultate, facilitarea demersurilor pentru gasirea unui loc de munca sau posibilitatea de reconversie profesionala pentru parinti pot deveni piloni de sustinere ai unei familii, care, din cauza saraciei, este pusa în situatia de a abandona pe unul dintre copii.
   
2. Depistarea familiilor cu probleme sau a tinerelor mame ce pot recurge la un asemenea gest disperat, consilierea acestora precum si gasirea unor solutii pentru împiedicarea abandonului copiilor sunt numai câteva exemple ce stau la baza activitatii de prevenire. Identificarea familiilor ce pot fi considerate cu un grad crescut de abandon trebuie sa aiba loc atât la nivelul comunitatii, cât si în scoli, maternitati si spitale de pediatrie. Autoritatile locale, cadrele didactice sau medicale pot avea un rol esential în semnalarea din timp a unor cazuri specifice.

1. Crearea unor parteneriate la nivel local între autoritatile statului si organizatiile neguvernamentale de profil pentru identificarea fenomenului la nivel local si gasirea unor strategii pentru rezolvarea si prevenirea unor astfel de cazuri;
2. Implicarea asistentilor sociali în activitati la nivelul strazii - asistarea si consilierea copiilor strazii;
3. Oferirea de catre autoritatile de protectie a copilului a unei locuinte pentru copii strazii (posibilitatea de a-i integra în asezamintele de tip familial);
4. Implicarea comunitatii locale si a autoritatilor în gasirea si oferirea de locuri de munca, capabile sa le asigure copiilor strazii supravietuirea;

Pentru ca un copil aflat într-o institutie de ocrotire a statului sa se dezvolte normal, în lipsa unei familii, consideram ca trebuie gasite solutii concrete si aplicate realitatilor sociale:

1. desfiintarea în totalitate a caselor de copii tip "mamut";
2. Dezvoltarea unor asezaminte familiale în care sa traiasca si sa se dezvolte pâna la 20 copii sub coordonarea unor "parinti profesionisti";
3. Intensificarea eforturilor de reintegrare a copiilor în cadrul propriilor familii;
4. Angajarea unor asistenti maternali profesionisti;
5. Implicarea Bisericii si a comunitatii locale în selectarea familiilor pentru adoptii si a "parintilor profesionisti";
6. Initierea unui parteneriat ONG-partide politice-autoritate de stat în scopul organizarii unor cursuri scolare suplimentare pentru o mai buna pregatire a copiilor din institutiile de ocrotire în vederea obtinerii de rezultate bune la examenele de capacitate si bacalaureat.

Pentru protectia tinerilor de 18 ani ce au crescut în institutiile de ocrotire trebuie sa fie realizate urmatoarele obiective:

1. Dezvoltarea unui serviciu specializat al tinerilor, în cadrul Directiilor Judetene pentru Protectia Copilului care în colaborare cu reprezentanti ai societatii civile sa evalueze adolescentii, înca de la vârsta de 16 ani si, în parteneriat cu Directia de Munca si Protectie Sociala, sa îi canalizeze spre meserii de succes.
2. înfiintarea pe lânga casele de copii a unor mini ateliere practice, pentru învatarea unor noi meserii;
3. Sensibilizarea reprezentantilor din mediul de afaceri poate reprezenta o solutie pentru ca acesti tineri sa poata fi specializati în practicarea unei meserii, capabile sa le asigure un mijloc de supravietuire pentru mai târziu. Partidul National Liberal are în vedere, pentru a facilita acest proces, initierea unui proiect legislativ care sa dea posibilitatea calificarii profesionale a tinerilor la locul de munca. în acest cadru, angajatorii trebuie sa beneficieze de facilitati si reduceri fiscale pentru a încuraja acceptarea tinerilor în stagii de specializare. La finalizarea acestora ei urmeaza sa sustina un examen practic si teoretic la locul de munca în prezenta angajatorului si a unor experti în reconversie profesionala care vor elibera o diploma în acest sens.
4. Tinerii adolescenti de peste 16 ani trebuie sa aiba posibilitatea de a învata sa îsi asume responsabilitatea pentru propria lor viata - sansa de a trai în grupuri mici, în cadrul unor apartamente, aflate sub supravegherea unui asistent social.

• Guvernul  si societatea civila trebuie sa identifice cele mai grave forme ale muncii copilului si sa initieze si adopte legi prohibitive împotriva acestora, sa conceapa si sa implementeze programe de actiune împotriva celor mai grave forme de munca ale copilului, sa furnizeze servicii de asistenta, reintegrare si educatie a copiilor pentru a preveni implicarea lor în munci grele.

De asemenea, autoritatile trebuie sa se consulte cu asociatiile patronale si cu asociatiile angajatilor pentru determinarea formelor de munca care afecteaza sanatatea, siguranta, conceperea si implementarea programelor de actiune si integritatea morala a copiilor. Organizatia Internationala a Muncii recomanda implicarea guvernului în pregatirea membrilor patronatelor si asociatiilor angajatilor si de asemenea, încurajeaza companiile pentru a dezvolta politici în acest sens.

Concret, Guvernul României trebuie sa considere ca fiind de maxima prioritate implementarea programelor internationale la care România este parte si care vizeaza eliminarea muncii copilului precum si informarea stratistica si monitorizarea muncii copiilor. Abordarea lor în cooperare cu societatea civila este o solutie ce trebuie avuta în vedere.

• Asociatiile angajatilor joaca un rol important prin elaborarea unor politici adecvate care sa cuprinda si masuri de eliminare a exploatarii muncii copilului, acordarea de sprijin direct copiilor care muncesc sau copiiilor care necesita protectie împotriva celor mai grave forme de munca, exercitarea de presiuni asupra guvernelor pentru a le determina sa respecte drepturile copilului si obiectivele Conventiei.
  
  
• Societatea civila are la rândul ei un rol important în constientizarea, sensibilizarea si mobilizarea opiniei publice, colectarea de date asupra unor cazuri de exploatare a muncii copilului, desfasurarea unor investigatii în acest sens, sprijin direct acordat copiilor care muncesc sau celor care necesita protectie împotriva celor mai grave forme de exploatare.
  
  
• Copii au nevoie de crearea unui cadru favorabil pentru a-si exercita drepturile. Copiii care muncesc, precum si cei care au muncit, trebuie sa aiba oportunitatea de a-si exprima propriile nevoi si sentimente. Ei au dreptul sa primeasca asistenta imediata pentru înlaturarea oricator forme de exploatatre a muncii care le afecteaza dezvoltarea, sa fie reabilitati si integrati în societate si sa aiba acces la educatie gratuita obligatorie si la toate formele de învatamânt profesional.

A. Descentralizarea activitatilor legate de protectia copilului trebuie sa se faca în paralel cu transferul de resurse catre organele administratiei publice locale. Se va renunta la impunerea de catre stat a rezolvarii unor probleme de catre colectivitatile locale fara a se oferi mijloacele si mecanismele necesare pentru ca acest lucru sa se realizeze.

Pentru reusita procesului de descentralizare, este absolut necesara cunoasterea problemelor si, mai ales, recunoasterea lor, ca probleme locale, de catre comunitate care accepta astfel sa-si asume rezolvarea lor.

B. Concesionarea unor servicii sociale ONG-urilor, în proportie de 60-70% prin intermediul unui parteneriat public-privat cu controlul statului. Aceasta este singura solutie care va permite:

• folosirea eficienta a sumelor de bani aflate la dispozitie pentru ajutarea copiilor;
• atragerea de sume de bani din sectorul privat;
• atragerea de sume de bani din fonduri internationale fara implicarea administratiei de stat;
• asigurarea implicarii voluntarilor si a reprezentantilor comunitatilor în asistarea copiilor aflati în dificultate.

C. Promovarea unui program legislativ în regim de urgenta pentru rezolvarea problemelor stringente cu care se confrunta România.

1. Intensificarea eforturilor în vederea adoptarii de catre Parlamentul României a Propunerii legislative privind protectia copiilor în materia adoptiei internationale. Textul proiectului prevede subsidiaritatea adoptiei internationale fata de cea nationala si fata de orice alte masuri de protectie oferite de catre statul de origine.

2. Modificarea Legii 108/1998 care se refera la copiii aflati în dificultate astfel încât sa prevada expres natura ajutorului acordat si, în acelasi timp sa prevada conditiile de care depinde acordarea ajutorului.

în prezent, legea precizeaza datoria Directiilor Judetene pentru Protectia Drepturilor Copilului de a oferi ajutor pentru prevenirea abandonului si pentru revenirea copilului în propria familie. Legea prevede doar necesitatea acordarii acestui ajutor fara a specifica expres natura ajutorului oferit pentru prevenirea abandonului si a abuzului.

3. Elaborarea Legii preventiei absolut necesara pentru prevenirea fenomentului de abandon. Aceasta lege trebuie sa prevada modalitatea de a sustine financiar familia aflata în situatia de risc în privinta posibilitatii de abandon.

Aceasta sustinere trebuie coroborata cu evaluarea periodica a situatiei familiilor, cu urmarirea evolutiei lor si cu consilierea familiilor. Aceasta misiune trebuie încredintata Consiliilor Locale care vor avea în subordine retele sociale ce vor  monitoriza, la nivel de cartier, familiile vulnerabile, tinerele mame, lauzele si maternitatile în vederea tinerii sub control a fenomentului de abandon. Un rol extrem de important în depistarea unor astfel de cazuri si în acordarea de asistenta îl joaca asistentii sociali care trebuie sa ajunga, prin programe de pregatire coerente, la un grad înalt de specializare si performanta.

4. Programul PNL de dezinstitutionalizare a copiilor pleaca de la principiul dreptului fiecarui copil la o familie. Acest principiu a fost încalcat grav înainte de 1989 când institutionalizarea copiilor, adesea în institutii mamut a fost considerata principala solutie pentru rezolvarea problemelor familiilor cu un nivel scazut de trai. Acest program se bazeaza pe doua mari seturi de masuri:

1. Dezinstitutionalzarea copiilor prin revenirea acestora în mediul familial. Acest scop trebuie atins prin acordarea unui ajutor financiar cu durata de 1 an, familiilor naturale sau chiar celor substitut care se înscriu în cadrul acestui program si care urmeaza sa fie permanent monitorizare, urmarite si consiliate.
   
   Pentru aceasta va fi alcatuit un program de interes national finantat de la bugetul de stat si va fi gestionat, în fiecare judet, de Directia Judeteana pentru Protectia Drepturilor Copilului.
2. Renuntarea la institutiile mari, costisitoare si nocive pentru buna dezvoltare a copilului si sustinerea activitatilor de ocrotire de tip familial. "Centrele mamut" trebuie înlocuite cu case de tip familial - "ferma", care vor putea beneficia si de un mic lot de pamânt. în aceste case vor fi asistati cel mult 20 de copii care nu pot avea perspectiva integrarii în familia naturala.

5. Adoptarea Legii tinerilor care va trebui sa prevada masurile ce vor fi luate pentru sprijinirea copiilor care ajung la vârsta majoratului.

Astfel va fi înfiintata pe lânga fiecare DJPDC câte un serviciu specializat al tinerilor care va trebui sa evalueze tinerii începând cu vârsta de 14 - 16 ani si sa-i îndrepte catre meserii de succes în concordanta cu potentialul si opinia fiecarui tânar. în colaborare cu Directia Muncii si Protectiei Sociale ei pot beneficia si de diferite cursuri de calificare profesionala pentru obtinerea mai usoara a unui loc de munca. în vederea integarii tinerilor în comunitate legea va prevedea si monitorizarea lor pâna la vârsta de 20 de ani de catre Directia Muncii si Protectiei Sociale.

6. Programul national de interventie pentru apararea copilului va fi definitivat pentru a permite interventia promta în cazul în care copilului îi sunt periclitate securitatea, dezvoltarea fizica si integritatea morala de catre parinti. Pentru formarea retelelor de interventie de urgenta (asistent social, medic, psiholog, politist) care sa poata actiona la timp pentru a "extrage" copilul din familie atunci când acesta se gaseste în pericol trebuie luate anumite masuri legislative:

1. completarea legislatiei (Legea 108/1998) în primul rând prin precizarea unor masuri concrete de aplicare si a determinarilor raspunderilor pentru soarta copilului.
2. Instituirea unui cadru legislativ nou care sa înfiinteze Tribunalul Copilului si al Familiei. Acesta va permite emiterea de mandate executorii emise cu titlu de proceduri de urgenta de catre judecatori specializati în problemele legate de drepturile copilului si ale familiei. Prin instituirea acestui tribunal, sa va face si delimitarea exacta a competentelor si modalitatilor de interventie a retelei sociale.