întreaga tara, cetateni, oameni politici, mass-media asista în ultimul timp la spectacolele mediatice oferite de Ministerul Turismului prin persoana domnului Dan Matei Agaton. Dupa ce timp de aproape doua saptamâni oficialul amintit s-a jucat în public de-a „Uite Dracula – nu e Dracula”, acum paginile ziarelor românesti si ecranele televizoarelor sunt asaltate de problema palmierilor de pe litoralul românesc. Palmieriada Agatoniana pare a fi capul de afis al stirilor de la cele mai importante televiziuni, iar vajnicul ministru al Turismul nu scapa nici o ocazie de a se mândri cu realizarile sale, ce se dovedesc a fi în realitate doar niste investitii paguboase.
Este motivul pentru care nu încetam sa ne întrebam ce sau cine l-a determinat pe domnul ministru Agaton sa aprobe achizitionarea celebrilor palmieri, din import, cu sume cuprinse între 400 – 600 USD/bucata, în loc sa solicite Gradinii Botanice din Iasi, aceleasi plante, dar la jumatate de pret, în care este inclus si efortul de aclimatizare în România.
în timp de populatia se lupta cu majorarile de preturi la bunurile de larg consum, cu cresterea facturilor la utilitati, pentru Guvernul PSD principala problema nu pare a fi supravietuirea cetatenilor României aflati în pragul mizeriei, ci supravietuirea deja faimosilor palmieri ai ministrului Agaton.
Daca privim spre ceea ce se doreste a fi o reforma fundamentala în turismul românesc, observam ca toate actiunile ministrului turismului sunt doar o cursa mediatica în care alearga fara sprijinul unor actiuni concrete si viabile care sa asigure României un succes real în domeniu.
Astfel, se stie ca orice proces de reforma trebuie sa fie sustinut de o legislatie performanta, coerenta si adaptata la nevoile reale ale acestei tari. Este inutil sa mai amintim faptul ca lansarea de proiecte fara acoperire – asa cum s-a dovedit a fi Dracula Park – sau plantarea de plante exotice nu poate tine loc de avantajul pe care îl constituie implementarea unei legislatii de natura sa aduca încredere si performanta operatorilor de turism români sau straini.
în contradictie cu scopul declarat de a atrage cât mai multi turisti straini pe litoralul si în muntii României, ministrul Agaton a acceptat, fara a schita macar o umbra de protest majorarea cotei de TVA pentru turismul international la 19%. în acest context, declaratia domniei sale prin care recunoaste ca acest fapt va afecta anumite societati din domeniu si în special pe cele „unde mai multi turisti straini decât români”, pare a fi una cel putin cinica.
Probabil, domnul ministru are deja o solutie de rezerva care contine, desigur, un impact mediatic sporit. De aceea nu ne-ar mira daca mâine ar anunta plantarea de portocali pe pârtiile de schi sau de cocotieri în Delta Dunarii.
De asemenea, pentru a analiza stadiul si succesul reformei în turism este destul sa spunem ca, în plin sezon estival, înca se mai privatizeaza hotelurile de pe litoralul românesc, iar cele din tara trec printr-un proces care nu este lipsit de semne de întrebare asupra corectitudinii.
Probabil ca strategia si modalitatile de privatizare si reforma a turismului românesc sunt rodul unei adânci meditatii a domnului ministru Agaton la umbra unui prematur uscat palmier!
De aceea, PNL cere Ministerului Turismului si în special domnului Dan Matei Agaton alocarea unui buget de timp, între doua aparitii televizate, pentru ordonarea proiectelor si stabilirea prioritatilor în domeniu. Mai mult decât atât, sugeram domnului ministru abordarea unei strategii coerente în domeniu, axata pe litera si spiritul legii, ferita de orice abordare superficiala, într-un domeniu care este o prioritate nationala de dezvoltare pentru România.

mai multi bani pentru stat din impozite mai mari
mai putini bani pentru stat si mai multi bani pentru IMM -uri