Starea de fapt
Majoritatea românilor trăieşte în sărăcie şi nesiguranţă.
Lipsa de voinţă politică a guvernării actuale, ruptura tot mai evidentă dintre vorbe şi fapte, instabilitatea legislativă arată că ţara este guvernată doar în folosul unei minorităţi clientelare. Corupţia, birocraţia şi limitarea iniţiativei individuale favorizează proasta gestiune şi adâncesc polarizarea socială.
Se spune că activitatea Guvernului este spre binele poporului, dar românii continuă să fie supuşi marginalizării în propria ţară. Guvernul se poartă cu cetăţenii arogant şi dispreţuitor, indiferent la necazurile lor, fiind un instrument politic la dispoziţia unei oligarhii pentru care singura şansă a propriei bunăstări şi a menţinerii la putere este sărăcirea poporului român şi confuzia valorilor.
Libertatea politică obţinută o dată cu Revoluţia din Decembrie 1989 nu a dus nici la câştigarea libertăţii economice, nici la prosperitate.
Sistemul economic şi social actual nu este o expresie a modernizării, ci o formă de tergiversare, de apărare a non-valorilor şi a unor interese care vin din trecut. Incapabil să creeze avuţie, PSD a redistribuit sărăcia. Sub o guvernare ce se pretinde social-democrată, care este în realitate o vastă reţea clientelară ce favorizează numai ierarhia PSD, tot mai mulţi români devin asistaţi social ai unei guvernări nepăsătoare, ineficiente şi totalitare.
Corupţia a devenit un flagel
Guvernul iroseşte resursele şi restrânge libera competiţie. În absenţa unei justiţii corecte, PSD a devenit beneficiarul fraudulos al banilor publici şi al activelor statului.
Pe fundalul corupţiei generalizate, al eşecurilor reformei economice şi al sărăcirii populaţiei, demagogia naţionalistă este în plină ascensiune.
Actuala guvernare, ineficientă şi coruptă, generează inegalitate socială, menţine deficitele economice şi adânceşte decalajele faţă de ţările europene. Din victime ale tranziţiei, românii trebuie să devină beneficiari ai acesteia. Partidul Naţional Liberal şi Partidul Democrat îşi unesc forţele, într-o alianţă politică puternică şi responsabilă, care să ducă la o corectă aşezare a României în lumea de azi.
Obiectivele politice ale Alianţei PNL-PD
Alianţa PNL-PD se bazează pe onoare şi responsabilitate.
Aceasta înseamnă îndeplinirea promisiunilor electorale, respectarea înţelegerilor politice, întemeierea deciziei politice pe competenţă şi performanţă, justa ordonare a priorităţilor, precum şi situarea în adevăr şi realitate.
Alianţa PNL-PD afirmă hotărârea sa pentru toleranţă zero faţă de corupţie.
Pentru noi, politica fără morală nu există. Din suferinţele şi răbdarea lor, românii nu trebuie să mai hrănească guvernări corupte şi nepricepute.
Alianţa PNL-PD propune o construcţie politică aptă să ducă la câştigarea alegerilor şi la o guvernare eficientă şi onestă în slujba cetăţeanului.
Guvernarea Alianţei PNL-PD va acţiona pentru consolidarea statului de drept şi a democraţiei. Românii trebuie să-şi recapete încrederea în instituţiile statului şi în corectitudinea actului de justiţie. În sistemul nostru de valori, instituţia fundamentală este cetăţeanul. Prestigiul şi bunăstarea acestuia devin pentru toate celelalte instituţii criteriul fundamental al bunei funcţionări şi al bunei cuviinţe.
Alianţa PNL-PD militează pentru dezvoltare capitalistă cu o economie de piaţă funcţională, modernizare instituţională, coeziune şi echitate socială realizate prin solidaritate, subsidiaritate şi parteneriat.
Statul are datoria să garanteze proprietatea, să înlăture obstacolele din calea libertăţii economice, să-şi respecte contribuabilii, să asigure dreptatea socială, supremaţia legii şi egalitatea de şanse.
Alianţa PNL-PD consideră că o administraţie ataşată interesului naţional îşi respectă cetăţenii şi este capabilă să gospodărească în folosul acestora resursele disponibile.
Acţiunea politică se întemeiază pe principiul responsabilităţii clasei politice, al controlului puterii politice de către societatea civilă şi pe intensificarea legăturilor omului politic cu cei pe care îi reprezintă.
Regăsirea solidarităţii naţionale, ataşamentul faţă de fiinţa naţională, faţă de valorile tradiţionale, precum şi responsabilitatea faţă de destinul naţional reprezintă o misiune sacră, pe care Alianţa PNL-PD şi-o asumă.
Guvernarea PNL-PD va marca încheierea procesului de tranziţie postcomunistă în România şi va asigura integrarea demnă a ţării noastre în structurile euro-atlantice.
Românii nu trebuie să mai accepte sărăcia ca pe o fatalitate şi nu trebuie să mai asocieze propria ţară cu un spaţiu al sacrificiului şi al resemnării.
Pe DREPTATE şi ADEVĂR trebuie să se întemeieze mândria de a fi român.
Partidul Naţional Liberal Partidul Democrat
Theodor Stolojan Traian Băsescu
Preşedinte Preşedinte
Trebuie sa te loghezi pentru a putea comenta.

mai multi bani pentru stat din impozite mai mari
mai putini bani pentru stat si mai multi bani pentru IMM -uri