Intrarea României în UE în aceeaşi perioadă cu alte 11 ţări, majoritatea cu un PIB pe cap de locuitor sub media comunitară, a intensificat presiunea financiară asupra statelor mai dezvoltate şi a sporit numărul şi nevoile beneficiarilor. Imediat după momentul euforic al reunificării Europei, statele dezvoltate au încercat constant reducerea contribuţiilor proprii la bugetul UE şi ajustarea organizării acestuia pentru a se potrivi cu propriile interese. Astfel, cadrul financiar al UE pentru perioada 2007-2013 a fost adoptat cu dificultate, şi doar cu condiţia lansării unui proces de reformă a bugetului în anul 2009, reformă a principiilor, criteriilor şi priorităţilor care s-ar aplica în următoarea perioada a cadrului financiar, după 2013.
Printre ideile promovate în contextul reformei bugetului UE ar trebui să se numere:
- importanţa stabilirii la început a politicilor şi obiectivelor prioritare comune ce se doresc realizate prin intermediul bugetului UE şi pe urmă a cotei parte din buget alocate fiecărui obiectiv. Atâta timp cât interesul fiecăruia dintre statele membre este acela de a contribui cât mai puţin şi a primi cât mai mult (împărţirea cheltuielilor din bugetul UE fiind realizată în urma acestui tip de analiză), rezultatul nu va fi optimal în ceea ce priveşte eficacitatea cheltuielilor comunitare şi contribuţia bugetului UE la dezvoltarea Europei în ansamblu;
- acordarea unei atenţii sporite diversităţii nevoilor şi caracteristicilor social-economice ale ţărilor UE, cu sublinierea faptului că "valoarea adăugată" a bugetului UE faţă de bugetele naţionale diferă de la ţară la ţară;
- întărirea politicilor UE în domeniul reţelelor trans-europene (energie, transport, telecomunicaţii, etc.);
- resurse suficiente pentru asigurarea coeziunii în UE, atât prin politica de coeziune, cât şi prin celelalte politici, astfel încât principiul solidarităţii să fie respectat;
- sporirea resurselor pentru cooperarea transfrontalieră;
- concentrarea resurselor din diferitele politici către domeniile şi regiunile care au un mai mare potenţial de creştere economică şi dezvoltare socială;
- evitarea finanţărilor paralele şi integrarea mai bună a bugetului UE cu cel naţional (ex. cooperare internaţională, cercetare şi dezvoltare, etc.);
- asigurarea de mecanisme pentru executarea cât mai eficientă şi deplină a bugetului UE (în prezent, în fiecare an rămân disponibile marje sub plafonul stabilit de cadrul financiar, în special în ceea ce priveşte plăţile - în jurul a 10 miliarde de euro anual);
- reflectarea adecvată în bugetul comunitar a rolului UE în lume şi a valorii adăugate a bugetului UE în acest domeniu.
În ceea ce priveşte bugetul anual al UE, marja de manevră este relativ limitată, acesta încadrându-se în planificarea multianuală. Există însă posibilitatea de a promova proiecte pilot. Bugetele anuale ale UE trebuie să asigure finanţare suficientă pentru: infrastructură transfrontalieră (Nabucco, reţele de transport, etc.), politica de coeziune, cooperare regională, eficienţa energetică, recrutarea de personal din România în instituţiile europene, politica agricolă, fondurile de preaderare (Balcani) şi pentru politica de vecinătate (Moldova, Ucraina), precum şi pentru noile politici UE (în urma posibilei intrări în vigoare a Tratatului de la Lisabona) - ca de exemplu politici pentru energie, cooperare judiciară, tineret, sport, sănătate publică, Serviciul european pentru acţiune externă.
În ceea ce priveşte regulamentele financiare, este esenţială reducerea birocraţiei. De asemenea, trebuie ca regulamentele financiare să ţină seama de diversitatea tradiţiilor, a categoriilor de beneficiari, a nevoilor pe care programele comunitare încearcă sa le satisfacă.
Europa liberală lucrează pentru România! Miza următorului mandat în Parlamentul European va fi de a construi un statut puternic al României în Uniune, dar şi de a arăta românilor că Europa înseamnă un spaţiu al libertăţii şi prosperităţii!
mai multi bani pentru stat din impozite mai mari
mai putini bani pentru stat si mai multi bani pentru IMM -uri
