cu cei care doresc un singur lucru: sfârsitul Basarabiei românesti

DECLARAtIE  POLITICA

Exista teme despre care toata lumea îsi poate da cu parerea, despre care se pot emite opinii dintre cele mai originale, despre care se poate glosa la nesfârsit într-o încântatoare parada a spiritului. Dar exista si subiecte despre care nu se poate vorbi decât cu sfintenie, responsabili pâna în adâncul fiintei noastre de fiecare cuvânt pe care îl rostim. Un asemenea subiect, poate si cel dintâi, este tARA. Un vaiet de durere si o nesfârsita surpriza a fost raspunsul cu care, în urma cu saisprezece zile, clasa politica de la Bucuresti a luat cunostinta de rezultatele alegerilor din Republica Moldova. Daca nu accept ideea sa ma îndoiesc de sinceritatea durerii - pot, însa, sa afirm ca surpriza mi se pare cu totul nelalocul ei. Pentru ca, în fapt, România, "tara-mama", nu a cules decât ce a semanat în spatiu de peste Prut. Şi pentru a nu irosi nici o clipa în subtile analize de nuanta, declar cu toata convingerea ca votul de la Chisinau exprima eroarea, culpa pe care întreaga clasa politica de la Bucuresti (indiferent de partidul parlamentar sau extraparlamentar în care e risipita) trebuie sa si-o asume în fata tarii si în fata istoriei! Nu ne-am respectat cu adevarat "fratii de peste Prut", nu i-am iubit cu adevarat, nu am stiut ce si cum sa facem pentru a valorifica sansa nesperata a clipei de libertate cu care Dumnezeu i-a milostivit. în loc de clarviziune, de sacrificii (fireste, ale noastre), de eforturi comune am aplicat cea mai imbecila si neproductiva "politica" ce se putea imagina: "Frate, frate, dar brânza-i pe bani". Cei care nu s-au calicit la un leu sau doi, la o rubla sau doua sunt azi stapânii si conducatorii Moldovei românesti. Pentru ca, o stim bine, la Chisinau nu a învins nici doctrina comunista, nici nostalgia dupa "URSS, bastionul pacii e!"- la Chisinau a învins "Generalul-Foame", împotriva caruia, s-a dovedit din nou, dupa zeci de ani de privatiuni, oamenii rezista tot mai greu.

în cele saisprezece zile scurse de la fatidica data de 25 februarie 2001, s-au petrecut doua evenimente pe care le consider cu totul iesite din comun si asupra carora vreau sa ma opresc. Primul i-a avut ca protagonisti pe elevii Liceului "Gheorghe Asachi", din Chisinau. Ei si-au decretat scoala: "Prima zona libera de comunism din Republica Moldova", au dat foc steagurilor Moldovei sovietice (ca replica binemeritata liderului comunist Voronin, cel care a îndraznit sa numeasca "steag fascist" tricolorul cu bourul pe stema) si au declarat ca nu vor accepta niciodata ca limba rusa sa mai devina limba oficiala în Basarabia. Gestul lor, extraordinar în sine, mi se pare azi de-o infinita forta exponentiala si ne da întemeiate sperante sa credem ca nu gresim spunând ca în Moldova românii au pierdut o batalie, dar nu pot si nu vor pierde niciodata Razboiul Sfânt pe care îl duc pentru reîntregirea neamului! Pentru frumusetea desavârsita a gestului lor, sper ca sunt în asentimentul dvs., al tuturor, sa cer Biroului Permanent al Senatului sa invite grupul elevilor de la Liceul "Gheorghe Asachi" sa-si petreaca vacanta de vara în România. îmi imaginez invitatia, într-o simbolistica la îndemâna oricui, ca pe plecaciunea fireasca cu care Senatul României îi omagiaza pe acesti adevarati eroi.

Cel de al doilea lucru iesit din comun, din pacate la polul opus celui dintâi, se consuma sub ochii nostri aici, la Bucuresti. Dupa sibilicele declaratii rostite din vârful buzelor, imediat dupa aflarea rezultatului scrutinului, nici un cuvânt afirmat raspicat, nici o luare de pozitie clara nu exprima atitudinea puterii politice de la Bucuresti fata de situatia din Republica Moldova. Presedintia tace, primul ministru tace, ministrul de externe tace! Dar dincolo de Prut traiesc azi câteva sute de mii de oameni care sunt români nu numai pentru ca mosii si stramosii lor au trait si si-au exprimat bucuriile si necazurile în dulcele grai românesc, ci si pentru ca aceste sute de mii de oameni au luat cu asalt ambasada României la Chisinau si au cerut sa li se acorde titlul de "cetatean român", ca o garantie ca nimeni si niciodata nu-i va mai putea desparti de tara lor: România. Care este soarta care îi asteapta pe acesti oameni si ce masuri preconizeaza puterea politica de la Bucuresti sa ia în apararea sau, eventual, pentru salvarea lor?! Care este pozitia pe care este pregatita sa o ia puterea de la Bucuresti în fata unui Occident ce se va arata, poate, mai disponibil în viitorul apropiat fata de aspiratiile noastre pentru integrare europeana si nord-atlantica, dar hotarât sa persiste pâna la capat în indiferenta cu care, de ani, a tratat soarta Moldovei: vom încerca sa ne strecuram prin usa întredeschisa ca urmare a prelingerii Moscovei pâna la Prut sau vom apara pâna în pânzele albe soarta fratilor nostri captivi? Care sunt programele si strategiile pe care puterea politica de la Bucuresti le are în vedere pentru a ramâne, totusi, un partener semnificativ celor care au câstigat alegerile la Chisinau? Toate aceste întrebari, ca si multe altele, trebuie sa primeasca raspunsuri clare în timpul cel mai scurt. Ca atare, solicit convocarea de urgenta a unei sedinte extraordinare a celor doua camere ale Parlamentului - la care sa fie invitati presedintele tarii, primul ministru si ministrul de externe - la sfârsitul careia toti românii, indiferent pe ce parte a Prutului traiesc, sa stie ce poate si ce se angajeaza tara sa faca ei.

"Uneori tacerea poate fi sinonima cu moartea, iar cuvântul spus la timp sinonim cu viata" ne învata Titulescu. A tacea azi înseamna a ne face vinovati de complicitate cu cei care doresc un singur lucru: sfârsitul Basarabiei românesti. în ceasul al doisprezecelea, ceas de restriste, suntem datori sa ne ridicam cu totii împotriva lor!