Miercuri, 3 februarie 2010, cu ocazia reuniunii extraordinare a grupului ALDE, liberalul Cristian Anghel a fost ales în funcţia de al doilea vicepreşedinte al grupului ALDE din CoR. În funcţia de preşedinte a fost realeasă dna Flo Clucas, şef adjunct al Consiliului local Liverpool (Marea Britanie), responsabil cu afaceri economice şi europene iar în poziţia de prim-vicepreşedinte a fost ales dl Bas Verkerk, primarul oraşului Delft (Olanda).
Alegerea primarului Anghel în conducerea grupului ALDE reprezintă recunoaşterea eforturilor şi a activităţii intense derulate în Comitetul Regiunilor în calitate de membru în Comisia de coeziune teritorială şi în Comisia de Dezvoltare Durabilă, dar şi a activităţii de promovare a valorilor liberale în Comitetul Regiunilor din 2007 până în prezent.
NOTĂ:
Comitetul Regiunilor este Adunarea UE a reprezentanţilor locali şi regionali. Misiunea celor 344 de membri din toate cele 27 de state membre ale UE este de a implica autorităţile locale şi regionale şi comunităţile pe care acestea le reprezintă în procesul decizional al UE şi de a le informa cu privire la politicile UE. Comisia Europeană, Parlamentul European şi Consiliul au obligaţia de a consulta Comitetul în domeniile politice care privesc regiunile şi oraşele. Dacă drepturile sale nu sunt respectate sau dacă este de părere că o lege a UE încalcă principiul subsidiarităţii sau nu respectă competenţele regionale sau locale, Comitetul se va putea adresa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

mai multi bani pentru stat din impozite mai mari
mai putini bani pentru stat si mai multi bani pentru IMM -uri