Știri și evenimente
Declaraţiile de presă susţinute de preşedintele PNL Crin Antonescu cu ocazia şedinţei BPC, 16 ianuarie 2012
"Constatând şi evaluând toate evenimentele din ultimele zile, constatând, practic, disoluţia autorităţii de stat, incapacitatea autorităţilor de a-şi face datoria de la cel mai înalt nivel, Partidul Naţional Liberal, Biroul Politic Central a luat următoarele hotărâri: înainte de toate, să ceară demisia imediată a Guvernului Boc, care este peste conducerea Jandarmeriei, este peste conducerea Ministerului de Interne, s-a dovedit incapabil şi absent în toate aceste zile, în faţa unor evenimente din ce în ce mai serioase, cu diverse semnificaţii. Demisia imediată a acestui guvern vinovat în cea mai mare parte şi de cauzele protestelor şi de desfăşurarea lor în forma pe care aţi văzut-o aseară.”
Transcrierea conferinţei de presă susţinute de preşedintele PNL, Crin Antonescu, 15 ianuarie 2012
"Evoluţiile din ultimele zile au arătat că România se mişcă și se mișcă într-un mod semnificativ. Manifestațiile de protest, la care au participat din ce în ce mai mulți oameni în din ce în ce mai multe orașe, în cele mai importante oraşe ale României, ne arată clar că suntem nu în fața unor incidente sporadice, nu în faţa unor acţiuni organizate punctual şi conjunctural de o forță politică sau de o structură de altă natură, ci că suntem în faţa semnelor unei nemulţumiri majore, ale unei tensiuni sociale care se manifestă prin aceste forme de protest."
Comunicat de presă: USL începe online strângerea de semnături pentru demiterea lui Traian Băsescu, 15 ianuarie 2012
Uniunea Social Liberală demarează în online campania de strângere de semnături pentru demiterea lui Traian Băsescu, prin crearea unui formular online în care românii pot semna.
Formularul online este disponibil la http://uslonline.ro/petitie/.
Comunicat de presă: USL solicită convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare, 15 ianuarie 2012
Uniunea Social Liberală va solicita convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare care să dezbată situația politică actuală și tensiunile sociale fără precedent și să genereze o soluție politică care să preîntâmpine escaladarea acestor tensiuni.
Comunicat de presă USL: Jandarmeria trebuie să îşi facă datoria fără abuzuri şi cu responsabilitate, 15 ianuarie 2012
Uniunea Social Liberală se declară solidară cu protestatarii care au ieşit în aceste zile în stradă, dar condamnă orice fel de violenţă şi incitare la violenţă. Ciocnirile petrecute ieri seară în Piaţa Universităţii sunt regretabile şi îndemnăm autorităţile la calm şi la evitarea oricăror abuzuri împotriva manifestanţilor.
Comunicat de presă PNL Sector 2: Împreună împotriva impostorilor!
Filiala PNL Sector 2 a semnat sâmbătă, 14 ianuarie a.c., în ziua aniversării a 118 ani de la nașterea Ecaterinei Teodoroiu, un Acord de Colaborare cu Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și Retragere (SCMB).
Transcrierea conferinţei de presă susţinute de preşedintele PNL, Crin Antonescu, 14 ianuarie 2012
"În legătură cu evenimentele din ultimele zile, aş dori să încep prin a preciza că, deşi Partidul Naţional Liberal nu s-a implicat în niciun fel în organizarea manifestaţiilor de protest de la Bucureşti şi din întreaga ţară din ultimele zile, Partidul Naţional Liberal salută şi este pe deplin solidar cu toţi cei care au ieşit în stradă pentru a-şi manifesta protestul şi faţă de înlăturarea doctorului Raed Arafat şi faţă de modul în care un proiect de lege a fost sau s-a încercat a fi impus neconstituţional şi, mai ales, protestul faţă de actuala stare de lucruri şi de comportamentul puterii din România."
Intervenţiile preşedintelui PNL, Crin Antonescu, în cadrul conferinţei de presă de la finalul şedinţei USL, 9 ianuarie 2012
”Bună ziua. "La mulți ani", înainte de toate, pentru că suntem la începutul unui an atât de important şi atât de aşteptat, cred, de toată societatea românească, în orice caz, de noi și de dumneavoastră.
Vreau să vă doresc un an bun, dumneavoastră celor din presă care veți avea un an greu, dar și un an plin. Dumneavoastră al cărui rol va fi foarte, foarte important în tot ceea ce se va întâmpla în acest an, în viața politică și nu numai și prin intermediul dumneavoastră tuturor compatrioților noștri care aşteaptă o schimbare, care aşteaptă lucruri mai bune decât cele care ni se întâmplă astăzi.”
Comunicat de presă al deputatului PNL Diana Tușa: Ministrul Apărării trebuie să-şi respecte promisiunea: Să îşi dea demisia!, 4 ianuarie 2012
O minciună crasă în loc de La mulţi ani! Cu aceasta i-a întâmpinat Guvernul Băsescu – Boc - Udrea pe cei cu pensii militare. Foştii militari au aflat din deciziile de pensie primite în aceste zile că de fapt pensiile lor vor fi mai mici de la 1 ianuarie 2012.
Comunicat de presă USL: Intenţia PDL de a permite funcţionarilor publici să candideze – o nouă tehnică de perfecţionare a furtului în alegeri, 4 ianuarie 2012
USL se opune proiectului de lege prin care PDL doreşte să elimine obligativitatea ca funcţionarii publici din posturi de conducere să îşi dea demisia din funcţie dacă vor să candideze în alegeri. Aceasta este o lege cu dedicaţie pentru clientela de partid, pentru funcţionarii numiţi pe criterii politice şi o acţiune prin care este politizată din nou administraţia publică.
Comunicat de presă: USL salută decizia Italiei de a ridica restricţiile de pe piaţa muncii pentru cetăţenii români, 4 ianuarie 2012
Uniunea Social Liberală a luat act cu satisfacţie de decizia Italiei de a ridica restricţiile impuse pe piaţa muncii, pentru cetăţenii români. USL consideră această decizie ca fiind absolut firească, dat fiind aportul substanţial adus de muncitorii români în ultimii ani la dezvoltarea economiei italiene.
Comunicat de presă Cristian Buşoi şi Nicolae Bănicioiu: Guvernul pregăteşte distrugerea sistemului sanitar, 30 decembrie 2011
Proiectul de Lege privind organizarea şi funcţionarea sistemului de Sănătate din România se află de ieri în dezbatere publică. Mai exact, specialiştii de la Ministerul Sănătăţii au pus şi ei umărul la treabă şi au făcut ceva pentru sistemul sanitar - au postat pe site-ul ministerului legea pe care Traian Băsescu le-a înmânat-o. Plăsmuirea materiei cenuşie a membrilor Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza şi Elaborarea Politicilor din Domeniul Sănătăţii Publice se află pe agenda Guvernului, iar modul meschin în care aceştia organizeaza dezbaterea publică este demnă de un regim totalitar.
Comunicat de presă: USL solicită demisia ministrului Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu
Uniunea Social Liberală solicită demisia de urgenţă a ministrului Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, deoarece acesta a minţit în legătură cu presupusa cerere de majorare a taxelor şi impozitelor locale venită din partea primarilor. Prin prestaţia deplorabilă avută în ultimele zile, ministrul Ialomiţianu şi-a mai adăugat la profilul său public un nou atribut. În acest moment, domnia sa nu este doar incompetent şi iresponsabil, ci şi mincinos.
Sesizarea de neconstituţionalitate a unor prevederi din Legea publicităţii, depusă la Curtea Constituţională de către deputaţii PNL şi PSD, vineri 23 decembrie 2011
Deputaţii Partidul Naţional Liberal şi ai Partidului Social Democrat au depus vineri, 23 decembrie a.c., o sesizare la Curtea Constituţională referitoare la neconstituţionalitatea unor prevederi din Legea publicităţii, adoptată în şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor din data de 20 decembrie a.c.
În opinia deputaţilor USL, adoptarea Legii privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate în reprezintă o încălcare gravă a articolului 15 alineatele (1) şi (2), articolului 27 şi articolului 44 din Constituţia României.
Grupurile parlamentare ale PNLşi PSD din Camera Deputaţilor au sesizat Curtea Constituţională în temeiul articolului 146, litera a) din Constituţia României şi al articolului 11 lit. a) raportat la art. 15 alin. (2) din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată.
Transcrierea conferinţei de presă susţinute la Constanţa de preşedintele PNL Crin Antonescu, alături de vicepreşedintele PNL Victor Paul Dobre, secretarul general Eduard Hellvig, preşedintele PNL Constanţa, deputatul Gheorghe Dragomir, senatorul PNL Puiu Haşotti şi europarlamentarul Ramona Mănescu, 21 decembrie 2011
Gheorghe Dragomir: Bună ziua, pentru prima dată ţinem conferinţa de presă cu o sală plină, cineva spunea mai devreme că suntem ca la revoluţie, ne înghesuim pe microfoane în faţa camerelor de luat vederi. Sigur, este un moment de comemorare sau de aniversare, depinde, fiecare cum doreşte să îşi aducă aminte sau să omagiem acele momente care pentru unii au fost tragice, pentru alţii momente de bucurie.






















