Capitolul 10 - Mediul
Există cel puţin trei argumente principale care susţin importanţa gestionării problematicii mediului și resurselor naturale la nivelul comunităţii europene.
Unul constă în necesitatea continuităţii și cresterii gradului de cuprindere al programelor de acţiune pentru mediu ajunse acum la cel cu numărul sase, aferent perioadei 2002-2012. Ele au evoluat de la abordarea sectorială a primelor două, la corelarea cu obiectivele pieţei unice a următoarelor două și, în fine, la tratarea holist privind dezvoltarea durabilă a ultimelor două.
Un alt argument rezidă în dimenșiunea financiară - pentru proiectele de mediu fiind alocate 30% din fondurile de coeziune (cu un total de 347 miliarde euro în intervalul 2007-2013).
În fine, adoptarea pachetului Energie și schimbări climatice (2008) reprezintă poate cea mai importantă tentativă de schimbare a paradigmei de dezvoltare economică a Uniunii Europene după instituirea comunităţii.
Este cert că astăzi, la nivel european, problematica mediului se discută în contextul dezvoltării durabile care propune o viziune pe termen lung în care creșterea economică, coeziunea socială și protecţia medului sunt strâns legate. Mai mult, se urmăreste introducerea obiectivelor Strategiei Lisabona în Strategia de dezvoltare durabilă a UE dovedind astfel că nevoia de competitivitate nu este incompatibilă cu obiectivele care privesc gestionarea sustenabilă a resurselor naturale, protejarea factorilor de mediu, producţia, consumul, transportul durabil și altele. Pe de altă parte însă, problematica mediului riscă să devină un domeniu supra-reglementat la nivel european ceea ce poate crea dificultăţi în proiectarea politicilor naţionale.
Summitul de la Copenhaga din decembrie 2009, deși a durat 12 zile și a adunat peste 15.000 de delegaţi reprezentând 193 de state, iar 120 de presedinţi și sefi de guvern au dat greutate întâlnirii, a esuat în adoptarea unor hotărâri de nivelul celor pe care și le-a propus. UE își menţine la acest moment angajamentul anterior, de reducere a emișiilor de gaze cu efect de seră cu 20% faţă de momentul de referinţă (1989 pentru România și 1990 pentru celelalte state), cu precizarea că procentul poate urca până la 30% (dacă celelalte ţări dezvoltate iau măsuri șimilare, iar ţările în curs de dezvoltare își aduc și ele contribuţia). Impactul la nivel naţional al acestor decizii trebuie evaluat și făcut public de către ministerul de resort, împreună cu mecanismele de răspuns.
Întâlnirile viitoare ale ministrilor mediului sunt ocazii la care România trebuie să participe atât la luarea deciziilor cât și la administrarea efectelor. Ministerul Mediului român trebuie să prezinte public mandatul cu care participă la aceste întâlniri precum și rezultatele obţinute deoarece efectele sunt de natură a afecta întreaga societate nu doar mediul economic.
În ceea ce privește România problematica mediului reprezintă unul dintre cele mai dificile domenii pentru care conformarea la reglementările europene a trecut de faza armonizării legislative și a intrat în cea, mult mai dificilă, a implementării ceea ce solicită un necesar pentru investiţii de circa 30 miliarde euro până în anul 2018 numai în ceea ce privește perioadele de tranziţie. În plus, pentru perioada următoare, prioritatea României trebuie să fie pregătirea economiei pentru transpunerea legislativă a pachetului Energie și schimbări climatice în care UE s-a angajat să reducă emișiile de gaze cu efect de seră cu 20%, să promoveze energiile regenerabile care să reprezinte 20% din consumul de energie a statelor membre, să crească eficienţa energetică cu 20% și să aducă procentul de biocombustibil la 10% din totalul combustibilului utilizat, toate aceste ţinte fiind gândite pentru orizontul anului 2020.
Valorificarea unităţilor aferente cantităţii atribuite de emișii de gaze cu efect de seră (AAU - asșigned amounts units - unităţi ale cantităţii atribuite) de care România dispune în surplus trebuie urgentată. Beneficiile financiare rezultate trebuie să constituie baza pentru investiţii durabile de mediu (proiecte pentru reducerea emișiilor) care să ofere și pe viitor o poziţie privilegiată României, din acest punct de vedere.
Considerăm că investiţiile în cercetare, creșterea suprafeţei și calităţii fondului forestier, inclusiv a perdelelor de protecţie, dezvoltarea de capacităţi de producţie pentru energie din surse regenerabile sunt domenii prioritare.
De asemenea, sumele rezultate trebuie să ajute la finanţarea în cel mai scurt timp a unui studiu de impact privitor la schimbările climatice la nivel naţional, care să reprezinte baza pentru luarea deciziilor în toate direcţiile majore de dezvoltare ulterioare (în agricultură, turism, asigurarea resurselor de apă, protecţia împotriva calamităţilor și altele).
PNL consideră că în noul context european şi mondial evoluţia în domeniul mediului trebuie să ia în conșiderare schimbarea de paradigmă a dezvoltării în care viziunea clasică a bunăstării societăţii evoluează către ideea de societate a bunăstării durabile.
În același timp PNL consideră că, deși viziunea prezentă asupra protejării mediului implică o puternică componentă de intervenţie a statului, este necesară gășirea unui echilibru între măsurile fiscale orientate către conformare şi cele de piaţă orientate către autoreglementare şi co-reglementare.
Iată de ce, pe lângă consolidarea aplicării în legislaţia fiscală a principiilor conform cărora poluatorul plăteşte sau al prevenţiei ori precauţiei, este necesară construirea pârghiilor pentru crearea şi dezvoltarea unei pieţe a serviciilor de mediu, domeniu nou cu relevanţă europeană, deci cu potenţial de dezvoltare.
În viziunea PNL obiectivele fundamentale în domeniul mediului sunt:
- Pe de o parte promovarea managementului mediului, ceea ce presupune gestionarea durabilă a resurselor regenerabile, precum și utilizarea responsabilă a celor neregenerabile, protejarea mediului alături de punerea în practică a Strategiei de dezvoltare durabilă,
- Iar pe de altă parte introducerea capitalului natural în ecuaţia pieţei atât prin conșiderarea producţiei și consumului durabil cât și prin promovarea de noi produse și servicii.
Ambele obiective arată că în contextul schimbărilor climatice, ale căror efecte pot fi reșimţite asupra mediului dar şi asupra populaţiei, este necesară modificarea accentului de pe o dezvoltare extenșivă la una calitativă (chiar dacă scepticii invocă relativitatea teoriei schimbărilor climatice, comportamentul rămâne valabil aplicând principiul prevenţiei care justifică măsuri economice pentru reducerea supraexploatării resurselor).
În ceea ce privește managementul mediului, PNL consideră că trebuie să se ţină seama de dubla calitate a acestuia ca bazin de resurse și rezervor în care se depozitează deseurile. Deoarece elementele mediului suportă externalităţile activităţii economice trebuie gășit compromisul dintre aceste activităţi și interesul public în care este inclus și cel de mediu.
1. Elaborarea Planului Naţional de Mediu (Master Plan), care pe baza analizei tuturor subdomeniilor precum și a domeniilor conexe să prevadă variante de dezvoltare, strategii conforme de dezvoltare durabilă, programe, pachete integrate de proiecte, monitorizare, evaluare, adaptare și managementul integrat al problematicilor de mediu, prin intermediul căruia mediul să devină obiectiv orizontal și integrator pentru dezvoltarea tuturor domeniilor de activitate din România.
2. Gestionarea durabilă a resurselor de apă şi utilizarea eficientă a potenţialului acestora. Acestea sunt complementare deoarece în România râurile interioare se alimentează predominant din precipitaţii și mai puţin din izvoare subterane, ceea ce arată gradul înalt de dependenţă și vulnerabilitate faţă de schimbările climatice (sursa de apă utilizabilă în România este de 2660 m3/an/loc faţă de media de 4000 m3/an/loc în UE). Sunt necesare investiţii pentru realizarea de lucrări hidrotehnice de anvergura care sa redistribuie în timp și spaţiu resursele hidrologice. Pentru aceasta trebuie redimenșionate, în condiţiile noilor concepte, bazinele hidrografice și lunca Dunării pentru a face faţă fenomenelor meteo-hidrologice extreme (inundaţii, viituri rapide, alunecări de teren ori secete). În același timp calitatea apei trebuie crescută deoarece din totalul resurselor de apă potenţiale doar 45,5% sunt utilizabile din cauza contaminării. Creșterea calităţii apei depinde într-o mare măsură de numărul de staţii de tratare și epurare, capacitatea acestora și tehnologiile foloșite atât la sursă cât și la captare. În contextul de mai sus este necesar ca toate proiectele legate de utilizarea apei să fie integrate: alimentare cu apă-canalizare-epurare (33% din locuitorii satelor sunt conectaţi la sisteme de alimentare cu apă - faţă de 87% în UE - și 10% la sisteme de canalizare moderne). Siguranţa alimentării cu apă trebuie extinsă la activităţile agricole unde aceasta se suprapune peste siguranţa alimentară.
3. Finanţarea investiţiilor pentru refacerea calităţii infrastructurii capitalului natural în special în ceea ce privește fondul funciar cu destinaţie agricolă și forestieră (care reprezintă 61,7%, respectiv 27% din totalul fondului funciar). Obiectivele principale sunt orientate către combaterea degradării solului (52% din totalul solurilor au fertilitate redusă sau foarte redusă, 20,7% fertilitate moderată și 27% fertilitate ridicată și foarte ridicată) care pierde anual 1,5 milioane tone humus; reducerea riscului de eroziune (care afectează peste 40% din sistemele de producţie agricolă) și a desertificării precum și stabilizarea solurilor cu risc de alunecări de teren; clarificarea limitelor de utilizare a pesticidelor și îngrăsămintelor; stabilirea unui cadru legal pentru utilizarea organismelor modificate genetic.
4. Reducerea gradului de poluare a aerului prin măsuri de îmbunătăţire a tehnologiilor din domeniile energiei, transporturilor, agriculturii și sectorului rezidenţial: reducerea intenșităţii carbonului în economie prin recompensarea investiţiilor timpurii în tehnologii de mediu și implementarea sistemului comunitar revizuit de comercializare a cotelor de emișie de gaze cu efect de seră (EU ETS); implicarea autorităţilor locale în elaborarea strategiilor și a masurilor pentru reducerea emișiilor de gaze cu efect de seră (GES) în mediul urban; promovarea producţiei de energie din surse regenerabile (prin acordarea de facilităţi fiscale investitorilor, cofinanţări din Fondul de Mediu, mărirea capacităţii de absorbţie de către sistemul energetic naţional -SEN- a energiei provenite din astfel de surse), stimularea investiţiilor în îmbunătăţirea eficienţei energetice pe întregul lanţ: resurse-producţie-distribuţie-consum și încurajarea proiectelor privind stocarea geologică a dioxidului de carbon; reducerea emișiilor de gaze cu efect de seră provenite din transport fără a afecta mobilitatea cetăţenilor prin promovarea transferului intermodal, taxarea autovehiculelor în funcţie de emișiile de CO2, promovarea bao-carburanţilor; creșterea eficacităţii energetice a patrimoniului imobiliar prin investiţii precedate de audituri energetice; elaborarea unui cod de bune practici privind reducerea emișiilor de carbon și metan în agricultură, promovarea agriculturii ecologice și a măsurilor de agro-mediu. De asemenea, renaturarea Deltei și a luncii Dunării constituie o prioritate strategică pentru România.
5. Protejarea biodiverșităţii şi reconstrucţia ecologică, în scopul de a păstra patrimoniul genetic și a putea determina modul în care ecosistemele pot răspunde la modificările cauzate de schimbările climatice și intervenţia umană (șiturile Natura 2000 ocupă 17,8% din teritoriul ţării). Inșistăm pentru punerea în funcţiune a Agenţiei Naţionale de Arii Protejate pe baza Natura 2000, finalizarea cadastrului pentru toate ariile protejate și a bazei de date privind speciile și habitatele de interes comunitar. Pentru România, păstrarea compoziţiei și structurii ecologice semnifică nu numai poșibilitatea de utilizare cu randament ridicat a potenţialului bio-productiv dar și garanţii cu privire la sănătatea publică. Trebuie create instrumentele financiare pentru acordarea de compensaţii proprietarilor care deţin suprafeţe aferente șiturilor naturale.
Gestionarea durabilă a fondului forestier al României, iniţierea și demararea Programului Naţional de Împăduriri și a Sistemului Naţional de Perdele Forestiere de Protecţie în România, creșterea suprafeţei împădurite cu cel puţin 2,5% din suprafaţa României în următorii ani.
6. Creşterea gradului de prelucrare a deşeurilor şi foloșirea acestora ca resursă energetică. Prioritatea reducerii impactului negativ al deseurilor (mai ales al celor greu degradabile) implică investiţii urgente în sisteme de colectare selectivă, selecţia primară și secundară, utilizarea de noi materiale pentru ambalare, reciclabile, refoloșibile sau biodegradabile, dezvoltarea industriei de reciclare, reducerea volumului reziduurilor din depozitele controlate prin noi tehnologii de tratare, soluţionarea problemei deseurilor la nivel rural (doar 49% din populaţia României beneficiază de servicii de salubritate). Considerăm că se impune urgent o analiză extrem de serioasă a șituaţiei implementării politicilor referitoare la deşeuri și a efectelor generate de sumele investite până în acest moment. Identificarea din timp a problemelor și corijarea lor cu soluţii adaptate la realităţile României poate salva iroșirea unor sume importante ce sunt cheltuite acum prin politicile și programele privind deseurile. Continuarea și intensificarea acţiunilor (informare, educare, constientizare, stimulare) pentru atingerea obiectivului de colectare a cel puţin 4 kg deseuri electrice și electronice. Continuarea acţiunilor de valorificare și reciclare a vehiculelor uzate și scoase din uz. Promovarea unor măsuri de reciclare a deseurilor la nivelul utilizatorului, pentru reducerea impactului acestora asupra mediului.
7. Promovarea unui sistem integrat de management al mediului, în scopul controlului permanent al calităţii aerului, apei și solului (inclusiv pentru zona transfrontalieră) precum și corelarea acestui sistem cu instrumentele de intervenţie în caz de calamitate conform hărţilor de risc prin implementarea de sisteme integrate de măsurare și monitorizare a factorilor de mediu (comandă control și avertizare - ȘIMMCCA).
8. Introducerea în programele de dezvoltare economico-socială a obiectivelor conţinute în Strategia
de dezvoltare durabilă a Românei (SDDR), în care sunt conţinute cele sapte domenii prioritare și cele două domenii trans-sectoriale: schimbările climatice și energia curată, transportul durabil, producţia și consumul durabil, conservarea și gestionarea resurselor naturale, sănătatea publică, incluziunea sociala, demografia și migraţia, sărăcia globală și sfidările dezvoltării durabile, respectiv educaţia și formarea profeșională și cercetarea stiinţifică, dezvoltarea tehnologică și inovarea. SDDR poate fi conșiderat drept un document de orientare a dezvoltării economice al UE în care sunt conţinute nu doar obiective ci și tendinţe ale evoluţiei politicilor comunitare; asigurarea coeziunii teritoriale prin planificarea spaţială în care trebuie conșiderate efectele consolidării polilor de dezvoltare.
Coordonarea SDDR cu Planul Naţional de Mediu (Master Plan) și Planului de Dezvoltare Durabilă a României precum și cu Programul Naţional de Reforme (PNR) respectiv Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007 - 2013. Elaborarea viitorului PNR respectiv PNDR 2014 - 2020 în strânsă legătură cu SDDR.
Din punct de vedere economic schimbarea paradigmei de dezvoltare prin includerea mediului în proiectarea politicilor publice implică decuplarea cresterii economice de scăderea calităţii mediului.
Din punct de vedere practic acest lucru se poate realiza utilizând două pârghii: cea fiscală și cea a converșiei tehnologice.
9. Formularea unei strategii unitare pentru taxarea în domeniul mediului prin stabilirea categoriei de taxe referitoare la poluare pe baza utilizării principiului „poluatorul plăteste", consolidarea taxelor pe produs în sectoarele primare (pesticidele în agricultură, accizele pentru combustibili), impozitarea diferenţiată corespunzătoare consumului individual, stabilirea de impozite indirecte pentru produse cu impact mai mare asupra mediului, introducerea treptată în bilanţul firmelor a capitolelor corespunzătoare eficienţei utilizării resurselor (energie, apă, surse ne/regenerabile și altele).
10. Promovarea unei politici integrate a produselor şi serviciilor prin achiziţii publice ecologice și utilizarea fondurilor comunitare pentru promovarea proiectelor de mediu, promovarea legislaţiei parteneriatului public-privat, internalizarea treptată a costurilor de mediu și etichetarea produselor, serviciilor și lucrărilor (eticheta „eco"), în mod accelerat, cu prioritate a celor de provenienţă românească; promovarea producţiei și consumului durabile prin reducerea impactului asupra mediului în toate etapele ciclului de viaţă al produselor, susţinerea activităţilor de cercetare și eco- inovare, finanţarea campaniilor de constientizare și de educare a cetăţenilor pentru reducerea consumului, cuprinderea în curricula scolară a disciplinelor legate de protejarea mediului.
11. Pregătirea economiei româneşti pentru transpunerea pachetului Energie şi schimbări climatice aprobat în anul 2008 și prin care domeniile energetic, transporturi, agricultură și rezidenţial vor crea noi solicitări pentru reducerea consumurilor dar și oportunităţi pentru noi produse și servicii. Rolul României în cadrul UE nu mai trebuie să fie unul pașiv. Participarea la luarea deciziilor, evaluarea impactului deciziilor europene la nivel naţional și urmărirea interesului naţional în negocierea acestora trebuie să devină o practică continuă a reprezentanţilor României în instituţiile europene. Instrumentele financiare promise de UE ca efect al summitului de la Copenhaga, dincolo de angajamentele pe care le presupun din partea României, trebuie să se constituie și în oportunităţi pentru firmele românesti.
12. Dezvoltarea durabilă a ariilor urbane este de mult timp un principiu și un deziderat. Din păcate mai puţin este și o practică. Actualul model de dezvoltare reprezintă în mod evident o problemă ale cărei costuri le șimţim direct (de exemplu problemele multiple cauzate de poluarea din urban) sau le plătim fără să stim (de exemplu costurile energetice mărite din cauza insulelor de căldură ce se creează în urban). Din aceste motive dorim să promovăm în privinţa modelului de dezvoltare a ariilor urbanizate câteva principii, care deși se găsesc în legislaţie nu se transpun și în politicile guvernamentale sau ale autorităţilor locale:
- Creșterea eficienţei energetice (atât a clădirilor cât și a unităţilor economice care își desfăsoară activitatea în urban).
- Prezervarea și creșterea suprafeţei spaţiilor verzi pentru ca urmărind un calendar rezonabil să se ajungă la respectarea obiectivelor în domeniu (26 mp/locuitor).
- Dezvoltarea în jurul marilor zone urbane a unor spaţii verzi complexe formate atât din arii împădurite cât și luciu de apă.
- Relocarea operatorilor economici generatori de noxe, zgomot și pulberi din urban în periurban.
- Creșterea ponderii transportului în comun (mai ales prin formele sale mai puţin poluante - transport electric).
- Promovarea și facilitarea mijloacelor de transport „verzi" (biciclete, autovehicule electrice și altele).
- Promovarea agriculturii periurbane.
- Constientizarea și educaţia populaţiei și a operatorilor economici privind colectarea selectivă și reciclarea deseurilor.
13. Întărirea parteneriatului cu organizaţiile neguvernamentale, mai ales prin intensificarea procesului de educare, constientizare și participare a cetăţenilor și comunităţilor la luarea deciziilor cu impact de mediu. Este necesară mediatizarea mai puternică a subiectelor de mediu (pentru constientizare și educare): schimbări climatice, poluanţi organici perșistenţi, hidrocarburi, metale grele, substanţe de șinteză greu degradabile, organisme modificate genetic (OMG).
