Partidul National Liberal

Capitolul 12 - Relațiile externe și afacerile europene

În ceea ce privește Profilul strategic al României, considerăm că ţara noastră este un jucător de echipă, cu valoare adăugată. România nu are resursele necesare sau capacitatea, dar nici nu îşi propune în acest moment poziţii excepţionale sau roluri nerealiste de lider regional . În schimb ţara noastră poate fi un bun jucător de echipă - fie că se numeşte NATO, UE, OSCE, etc. - poate aduce aliaţilor și partenerilor săi, precum şi celorlalte state din comunitatea internaţională, valoarea sa adăugată pentru atingerea obiectivelor majore globale, instituţionale, regionale. Valoarea adăugată vine şi de la dezvoltarea unor capabilităţi de nişă pentru care avem aptitudini, acestea fiind interesante pentru aliaţii și partenerii noştri.

 

Valori, principii şi interese. Fundamentul raportării la parteneri și la diferitele politici publice în domeniul securităţii, apărării și politicii externe este suma de valori ce constituie miezul instituţiilor europene și euro-atlantice. În ceea ce privește relaţiile cu statele terţe, România își propune să fie un partener loial și credibil pledând pentru valorile în care crede. În aceeași măsură, abordează pragmatic și realist implementarea acestor valori respectând cultura și particularităţile partenerilor săi, principiile cooperării internaţionale și interesele naţionale, armonizate cu cele ale aliaţilor și partenerilor, atunci când acestea sunt formulate.

 

Mai puţine declaraţii, mai multă acţiune. Nu de puţine ori, ţara noastră a plătit tribut pentru excesul de declaraţii publice care nu răspundeau unui imperativ al transparenţei politicilor publice din domeniu, ci făceau parte din politici de vizibilitate și imagine ale protagonistilor implicaţi în aceste categorii de politici. Considerăm că declaraţiile trebuie să apară la momentul oportun și să aibă echilibrul necesar pentru a nu antrena costuri suplimentare sau a bloca aplicarea politicilor publice în acest domeniu, periclitând până și atingerea obiectivelor stabilite. Considerăm că eficacitatea unei politici coerente externe, de securitate și apărare, constă și în maximizarea acţiunii în domeniu, a faptelor aferente acestor politici publice, și mai puţin a discursurilor fără conţinut.

 

Abordarea integrată: politică externă, de securitate şi apărare. Suntem adepţii abordării integrate a politicii externe, de securitate și apărare. Este atât un model european, cât și o soluţie în contextul crizei economice și financiare pe care o traversăm, care obligă la cumpătare bugetară, ponderabilitate în cheltuirea resurselor și eficacitate în atingerea obiectivelor. Abordarea integrată a acestor domenii, coagularea complementară a soluţiilor diferitelor instituţii din această sferă, atingerea obiectivelor stabilite, sunt soluţii de economisire a resurselor în contextul unui mediu internaţional din ce în ce mai complicat care reclamă mai multă acţiune cu mai puţine resurse.

 

Aspectele securităţii: România își dezvoltă capabilităţile de securitate pe baza formulei de definire a securităţii având la bază Şcoala Europeană de la Copenhaga, cu 5 aspecte, definiţie acceptată încă din 1991, la summitul de la Roma, în cadrul Conceptului Strategic al NATO. Astfel, atunci când definim securitatea, facem referire în același timp la următoarele componente: securitatea militară, securitatea politică, securitatea economică, securitatea socială, securitatea mediului.
De asemenea, România abordează securitatea având în vedere trei niveluri complementare: securitatea naţională, securitatea societală, securitatea umană şi a individului (siguranţă).

 

Noi considerăm că accentul și dezvoltarea strategiilor trebuie să vizeze o abordare de jos în sus:

• Nivelul individual, al cetăţeanului alegător și contribuabil
• Nivelul societal, al comunităţii cu identitate și coeziune
• Nivelul naţional, nivelul statului ca produs normativ, instituţional și funcţional Considerăm primordial pentru viitor, abordarea temeinică și responsabilă a noilor tipuri de securitate, aferente noilor riscuri și ameninţări ale celui de-al treilea deceniu de după căderea zidului Berlinului: securitatea energetică, securitatea cibernetică, protecţia infrastructurii critice, protecţia infrastructurii informatice critice, securitatea apei, securitatea hranei-alimentare.

 

Nu în ultimul rând, la baza securităţii sta resursa umană - demografie, pregătire, capacitatea creatoare, forţă de muncă vizionară și realistă - care-și vede viitorul legat de România și de calitatea de român. Deoarece România este limitată în ceea ce privește resursa umană, aceasta trebuie să conceapă un program de atragere a resurselor calificate din alte state, iar fiecare om trebuie să-și găsească încadrarea potrivită în societate, conform capacităţilor, calităţilor, aspiraţiilor, realizărilor, meritelor și experienţei personale.
La nivel european, în competiţia cu sectorul privat, sectorul public riscă să piardă capacităţi umane și individuale importante, din cauza lipsei unui sistem adecvat de identificare a resurselor, de sprijinire a dezvoltărilor individuale, de asezare la locul potrivit a calităţilor şi capacităţilor proprii, aspiraţiilor şi voinţei de a învăţa continuu şi de a progresa. Această lipsă trebuie compensată adecvat pentru a putea promova persoanele potrivite și cele mai pregătite în funcţiile publice de toate gradele și nivelele, pe criteriul profeșionalismului şi expertizei individuale.

 

Opţiunea de securitate pentru România

România a ales, în urmă cu aproape două decenii, orientarea strategică a securităţii sale. Din acest punct de vedere, securitatea României se bazează pe trei piloni majori:

• Parteneriatul Strategic cu Statele Unite (semnat în 1997)
• Calitatea de membru în Alianţa Tratatului Nord Atlantic - NATO.
• Calitatea de membru al Uniunii Europene

 

Parteneriatul Strategic cu SUA. Suntem pe deplin constienţi de faptul că Statele Unite nu reprezintă forţa care va veni să soluţioneze problemele de securitate ale României. Însă, Parteneriatul Strategic este un instrument esenţial pentru dezvoltarea capabilităţilor proprii și valorificarea experienţei și expertizei SUA în acest domeniu. Valorificarea maximă a Parteneriatului Strategic neceșită următorii:
1. Relansarea relaţiei cu SUA - atât prin conţinut, sobrietate și realism, cât și prin seriozitate, consecvenţă și respectarea angajamentelor asumate;
2 . Adăugarea conţinutului de transfer tehnologic. România este șituată într-o zonă geografică ce
reclamă ca investiţiile în domeniul armamentelor să vizeze o jumătate de generaţie tehnologică, cât și un câstig la nivelul transferului de tehnologie cu utilitate militară și economică. Această necesitate poate fi transpusă într-o prioritate a Parteneriatului Strategic;
3. Valorificarea cooperării în cadrul facilităţilor militare comune. Prezenţa acestor facilităţi trebuie
valorificată cu eficienţă maximă din punctul de vedere al transferului și câstigului de expertiză în administrarea operaţiunilor bugetare, a achiziţiilor și a funcţionării integrate la nivel civil-militar. Valoarea adăugată poate fi dobândită de Armata română în cooperarea directă pe teritoriul român, asa cum s-a întâmplat în cazul operaţiunilor militare externe la care am participat;
4. Introducerea noii dimenșiuni a calităţii educaţiei vocaţionale. Această dimenșiune trebuie inclusă în Parteneriatul Strategic, iar dezvoltarea să reprezinte transferul de know how, organizare, administrare și curriculă în domenii de bază ale pregătirii și instruirii în domenii de vârf, prin construirea acestor capabilităţi în România la standardele mondiale cele mai înalte.

 

NATO reprezintă o alianţă politico-militară cuprinzătoare, cea mai importantă la nivel global, care oferă poșibilităţi majore de consultare cu aliaţii în domeniul securităţii, o apărare comună în faţa oricărui atac extern și o capacitate unică de descurajare a oricărei operaţiuni împotriva României. Însă nu putem cere NATO să acopere iraţional toate categoriile de ameninţări și riscuri. O privire realistă ne arată că Alianţa beneficiază de capabilităţi unice, dar are resurse limitate și capacitatea de interveni global, dar nu-și poate asuma responsabilitatea în ceea ce privește nevoia mondială de securitate.
România trebuie să facă pasul decișiv pentru a-şi valorifica locul, capabilităţile şi contribuţiile în operaţiunile externe din cadrul NATO. Din acest punct de vedere, putem să formulăm câteva obiective realiste:
1. Reprezentarea echilibrată, proporţională, la toate nivelele de decizie și execuţie, a ofiţerilor și civililor români, alături de ceilalţi aliaţi;
2. Crearea unor capabilităţi de nişă, la nivel militar, operaţional, diplomatic și de servicii de informaţii,
ca valori adăugate utile alianţei și recunoscute ca atare;
3. Respectarea strictă, completă şi la timp a angajamentelor luate la nivelul Alianţei, în contextul pre-
aderării și perioadei de parteneriat, procesului de aderare dar și ulterior, în timpul funcţionării ca membru cu drepturi depline.

 

UE. Calitatea de membru al Uniunii Europene a intervenit relativ târziu, și este marcată de câteva elemente de diferenţiere faţă de celelalte state membre. UE este și un pion important de securitate, cu capacităţi restrânse și incipiente la nivel militar și strategic, dar cu uriaşe capabilităţi la nivelul securităţii soft. Uniunea Europeană nu poate interveni în chestiunile de securitate din ţară, însă mecanismele de coeziune, solidaritate și principiile de funcţionare ale politicii comunitare - inclusiv cele de politică externă, apărare și securitate - au rolul lor relevant în arhitectura de securitate a României.

 

Priorităţi majore pentru valorificarea statutului de membru al UE

 

4. Eliminarea diferenţelor formale specifice statutului de ţară nou intrată în alianţă în ultimul val: clauze de salvgardare, mecanism de verificare și cooperare, repartizarea echitabilă a poziţiilor la nivelul instituţiilor Uniunii. Acesti pași trebuie făcuţi nu prin lobby și preșiuni, ci prin respectarea angajamentelor asumate, cât și prin funcţionalitatea corectă a mecanismelor instituţionale și normative ale României;
5. Desenarea profilului de stat membru în UE, adaptat aspiraţiilor, capacităţii politice, resurselor și
ambiţiilor echilibrate ale României, a intereselor sale primordiale la nivelul unor politici europene și regiuni geografice de proximitate;
6. Asumarea unor deprinderi europene la nivelul tuturor politicilor publice interne ale României.

• Asumarea și integrarea valorilor europene la nivelul comportamentului întregii societăţi, în primul rând la nivelul politicienilor, formatorilor de opinie, experţilor și specialistilor, al corpului didactic și auxiliar din educaţie, al miss media și al funcţionarilor publici.
• Excluderea naturală, la nivelul grupurilor profeșionale și al opiniei publice și a persoanelor ce încalcă aceste norme;

7. Dezvoltarea abilităţilor de construire a alianţelor flexibile necesare promovării eficiente a intereselor
României cu relevanţă europeană;
8. Îndeplinirea criteriilor Schengen şi ridicarea limitărilor şi derogărilor la libera circulaţie a cetăţenilor
români. Aplicarea completă și fără restricţii a dreptului neîngrădit la muncă al resortisanţilor români la nivelul tuturor statelor Uniunii Europene, în condiţii egale. Recunoasterea studiilor și diplomelor și eliminarea barierelor administrative în vederea pregătirii și remunerării corespunzătoare la locul de muncă, la nivelul UE;
9. Repartizarea echitabilă, potrivit nevoilor stringente, a fondurilor din politicile de combatere a crizei, cu precădere la statele cele mai expuse și respectarea strictă a principiilor competiţiei în special în ceea ce privește produsele statelor cele mai vulnerabile pe piaţa europeană.

 

Instrumente de securitate tradiţionale indispensabile

În noul context internaţional, cu efecte secundare ale procesului de globalizare și multiplicare a ameninţărilor și riscurilor la adresa securităţii naţionale, cu provocări majore în perspectiva viitorilor 10 ani, cu instabilitate cronică și multiplicare a actorilor non-statali intraţi pe piaţa securităţii globale, România trebuie să-şi consolideze profilul şi instrumentele de securitate. Acest lucru este poșibil utilizând la maxim toate organizaţiile și instituţiile ce aduc elemente suplimentare și concură la securitatea internaţională. În acest sens, nu ne permitem să pierdem valoarea adăugată a ONU și OSCE sau a altor organizaţii care sunt depozitare ale instrumentelor de control al armamentelor nucleare și convenţionale, dar și a Tratatelor de neproliferare sau reducere a armelor de toate categoriile.

 

Instrumente de securitate complementare noi

În noul context regional, o valoare adăugată relevantă poate veni din desemnarea, negocierea și realizarea unui parteneriat strategic Suedia-Polonia-România-Turcia, pe dimenșiunea cooperativă NATO-UE, care poate deveni un instrument important, adăugat celor existente, pentru creșterea eficacităţii gestionării relaţiei la Răsărit.
La nivel global, o valoare adăugată conșistentă pentru aliaţii și partenerii noștri, poate fi reconsolidarea relaţiei bilaterale cu noii actori globali emergenţi relevanţi China, India, Brazilia, Africa de Sud, pe baza relaţiilor tradiţionale bune ale României cu aceste state.

 

Politica Externă a României. Obiective, capacităţi, resurse.

Diplomaţia, noile capacităţi umane, creativitatea şi erudiţia în politica externă au dat nastere la cea mai
recentă capabilitate a politicii externe, de securitate și apărare a României. Realizările noii generaţii de diplomaţi în cadrul procesului de la Haga împotriva Ucrainei este cea mai recentă și elocventă dovadă a unei valori adăugate a României. Know - how-ul și consultanţa ce poate fi acordată pe baza experienţei dobândite şi a prestigiului de care se bucură această echipă trebuie valorificate la cel mai înalt nivel în relaţiile bilaterale și multilaterale ale ţării noastre.
Ca și componentă a abordării integrate a obiectivelor de politică externă, securitate şi apărare ale
României, diplomaţia și politica externă pot fi o variantă de utilizare eficace a resurselor care, gândită în ponderi potrivite subiectului abordat, pot face ca România să poată atinge obiectivul de a face mai mult cu mai puţin în timpul acestei crize economice. Abordarea integrată a tuturor obiectivelor din această sferă, poate permite alocări rezonabile și cumpănite de resurse pe cele trei dimenșiuni, iar rezultatul acţiunii conjugate şi șinergice să fie atingerea obiectivelor stabilite realist și rezonabil cu eficienţă maximă.

 

Politica externă. Temele de relaţionare cu actori terţi

Politica externă a României a fost programată pentru a acoperi întreaga lume, toate azimuturile geografice, pe baza unei reţete tradiţionale extinse care cuprind în mod egal toate dimenșiunile unei reprezentanţe: politice, militare, economice, consulare. Li s-a adăugat, mai recent, dimenșiunea reprezentanţilor pentru afaceri interne și servicii de informaţii, acolo unde a fost cazul.
În actualul context al raţionalizării obiectivelor în funcţie de resurse și calibrării ambiţiilor în funcţie de nevoi și interese directe, imediate, în contextul actualei crize economico-financiare, ţinta politicii externe nu mai poate fi întreaga lume, ci trebuie calibrată la nivelul obiectivelor imediate și urgent stabilite.
În acest context, abordările, componenţa mișiunilor și structura din centrala MAE, trebuie să reflecte corect și exact dimenșiunile și temele de relaţionare ale României cu pionii terţi. În consecinţă, am identificat următoarele direcţii și teme:

 

Relaţiile la Răsărit: Rușia, Republica Moldova, Ucraina.

România a avut o serie de rezerve, limite și frustrări, totodată, pentru abordarea politicii la Răsărit. Această dimenșiune trebuie recâstigată și prioritizată atât prin calitatea și eficienţa personalului implicat, cât și prin capacitatea de a genera valoare adăugată aliaţilor și partenerilor României.
10. Relaţia cu Federaţia Rusă trebuie reconstruită cu ingeniozitate și reţinere, având la bază o consultare permanentă cu aliaţii și partenerii nostri, fără gesturi și angajamente ce pot afecta esafodajul de securitate al României;
11. România susţine suveranitatea, independenţa reală şi integritatea teritorială a Republicii Moldova
și vede relaţia bilaterală întemeiată pe principiile parteneriatului special și identităţii comune, a drumului spre Uniunea Europeană conșistent în reforme și realist în asteptări. De asemenea, România trebuie să încurajeze Republica Moldova astfel încât să-și identifice o soluţie de securitate realistă, sustenabilă și potrivită aspiraţiilor sale de consolidare a statalităţii;
12. Relaţia cu Ucraina trebuie să se bazeze pe sprijinul constant și așistenţa pentru reforme, democratizarea și europenizarea sistemului normativ și instituţional, dar și pe reforme conșistente ale sectorului de securitate și îndeplinirea criteriilor politice și tehnice de integrare în NATO.
În abordarea substanţială și coerentă a politicii la Răsărit, România poate valorifica parteneriatul UE- NATO pe relaţia Suedia-Polonia-România-Turcia, state interesate de această dimenșiune, cu greutate specifică și relevanţă conșiderabilă și care pot juca împreună un rol esenţial în proiectarea unor politici comune la nivelul UE și NATO.

 

Marea Neagră, Caucazul de Sud și Așia Centrală. Securitatea Energetică

Marea Neagră rămâne o zonă de un real interes strategic prin prisma poziţiei geografice, dar și a rolului pe care-l poate juca în transportul de hidrocarburi și resurse energetice, în asigurarea securităţii energetice a României și contribuţia substanţială, pe această dimenșiune, la nivelul UE. Coordonatele și instrumentele sunt multiple, în ciuda rezervelor și blocajelor unor state riverane. Inventivitatea și capacitatea de inovare a abordărilor cu geometrie variabilă sunt sansa României de a aduce o valoare adăugată importantă, pe această dimenșiune, aliaţilor și partenerilor săi.
Relaţiile, pe această dimenșiune, se disting în trei grupe:

 

13. Parteneriat strategic cu Turcia. Relaţia cu Turcia trebuie reconstruită pe baza relaţiei militare
excelente și a susţinerii aspiraţiilor europene ale Ankarei. România recunoaste rolul major al Turciei la Marea Neagră, în stabilizarea Orientului Mijlociu Extins, în cadrul NATO - a doua armată a Alianţei - și ca model de stat musulman sunit secular modern. Parteneriatul trebuie să reafirme principiile fundamentale europene și să fie dezvoltat indiferent de prezenţa la guvernare în Turcia a unei puteri politice sau alta;
14. Relaţia cu statele caucaziene este relevantă în ceea ce privește securitatea energetică, capacitatea
de producţie și tranzit și poziţia geografică. România susţine suveranitatea, independenţa și integritatea teritorială a celor trei state caucaziene. Georgia este de importanţă majoră strategică pentru comunitatea euro-atlantică, pierderea orientării democratice și pro-occidentale a Georgiei însemnând pierderea Mării Negre și a culoarului de tranzit Așia Centrală-UE. Azerbaidjanul este stat pivotal relevant în producţia și tranzitul din surse și pe rute alternative ale hidrocarburilor, iar relaţia României cu Armenia a fost de la început foarte bună;
15. Relaţia cu statele din Asia Centrală trebuie reluată, Kazahstanul jucând un rol major de echilibru în
regiune, fiind relevant prin prisma investiţiei în cel de-al doilea producător de petrol din România. Turkmenistanul are rezerve de hidrocarburi neexplorate și neexploatate, cu relevanţă deosebită în echilibrul energetic global, iar Uzbekistanul este vecin imediat al Afghanistanului, jucând un rol relevant în securitatea regiunii, cât și în tranzitul forţelor și rezervelor către trupele din Afghanistan și controlul traficului de droguri spre Europa. Resursele energetice din regiune sunt majore, iar aportul la proiectele alternative de producţie și transport cruciale.

 

Vecinătate apropiată sau strategică. Diplomaţie economică.

16. Balcanii de Vest sunt o regiune de instabilitate relativă și fragilitate statală în vecinătatea României.
Primirea cât mai rapidă a Macedoniei în NATO prin deblocarea afacerii numelui, relaţia strategică, democratizarea și europenizarea Serbiei și antrenarea în Parteneriatul individual cu Alianţa, dar și angajarea într-o soluţie solidă de consens fezabilă și sustenabilă în relaţia cu regiunea Kosovo, sunt obligatorii. România poate recunoaste Kosovo doar după ce această structură politică va fi recunoscută de către Belgrad. În concluzie, România susţine o soluţie realistă și sustenabilă la fragilitatea statală și la lipsa de coeziune societală în Bosnia Herzegovina;
17. Orientul Mijlociu - este o zonă tradiţională a relaţiilor foarte bune ale României cu toate părţile
implicate. Aici decenţa, echilibrul și rezerva în a aborda problemele delicate, se poate dovedi esenţială pentru capacitatea noastră de susţinere a comunităţilor de români din toate statele din zonă. Trebuie valorificate la maximum relaţiile tradiţionale și capacitatea de a aduce valoarea adăugată în sistemul complicat al soluţionării dosarelor din regiune;
18. Asia şi Africa - Abordarea selectivă a acestor relaţii trebuie făcută prin prisma capabilităţilor și
relaţiilor României cu aceste state, a valorii adăugate pe care o pot aduce economiei românesti, partenerilor și aliaţilor.
Referitor la toate aceste aspecte trebuie formulate abordări stabile, conduse cu o diplomaţie economică eficientă.

 

Politica faţă de românii de pretutindeni: revizuirea temei.

România are constituţional responsabilităţi faţă de resortisanţii săi oriunde s-ar afla. Tendinţa de a aborda astăzi subiectul românilor de pretutindeni, a produs deja aberaţii instituţionale, efecte secundare costișitoare și chiar tenșiuni cu vecinii. România nu-și permite construirea în afara ţării, în mișiuni diplomatice, a unui guvern pentru cele 3-4 milioane de români aflaţi peste hotare, majoritatea refuzând relaţia cu ţara de bastină. Administraţia și politicile publice se aplică în Bucuresti și la nivelul administraţiilor statelor unde concetăţenii nostri au ales să se stabilească.
Abordarea globală și comunitară poate crea dificultăţi și da nastere la incapacitatea de a interveni în cazurile punctuale ce neceșită așistenţa statului român. Mișiunile diplomatice își pierd sau își diluează rolul de reprezentare și aplicare a politicilor bilaterale, iar consulatele riscă să se transforme în firme de avocatură sau antreprize de pompe funebre pentru concetăţenii nostri.
Modul în care vedem abordarea acestei teme este la nivel bilateral, cu statul gazdă - comunitar când e vorbă de state europene - fapt ce nu semnifică excluderea intervenţiilor prompte în cazul exceselor, manifestărilor xenofobe sau dirijate controlat pe criterii etnice. Principiile noii abordări propuse sunt:

 

19. Loialitate faţă de statul gazdă;
20. Utilizarea relaţiei bilaterale pentru a sprijini crearea de către statul gazdă a facilităţilor și cadrului
de păstrare a identităţii culturale şi lingvistice;
21. Sprijinirea resortisanţilor români în dobândirea de poziţii politice în statul gazdă - fapt ce ar determina soluţionarea la acest nivel a problemelor și ar aduce avantaje reale pentru România în relaţia cu statul respectiv;
22. Utilizarea mecanismelor internaţionale multilaterale pentru respectarea drepturilor minorităţilor în statul gazdă la nivelul standardelor europene.

 

Asistenţa pentru dezvoltare

Odată cu intrarea în UE, România are obligaţia de a furniza așistenţă pentru dezvoltare în state non-UE. Susţinem priorităţile actuale ale așistenţei pentru dezvoltare - Republica Moldova, Serbia, Georgia. Considerăm însă că România trebuie să-și asume rolul de a distribui direct, instituţional, cu ţintă precisă, pentru susţinerea politicilor proprii, ajutorul pentru dezvoltare. În acest sens trebuie înfiinţata o Agenţie specializată la nivelul MAE, dimenșionată proporţional cu sumele administrate, care să gestioneze pe reguli europene proiectele ce se referă la așistenţa pentru dezvoltare.

 

Activitatea și serviciile de informaţii

Dezbaterea publică de după 11 septembrie a vizat revenirea la o temă clasică ce obliga la opţiune și decizie politică: raportul dintre securitate şi libertate. Această realitate marchează și astăzi dezbaterea publică, iar poziţia constantă a noastră a fost de a da prevalenţă libertăţilor individuale și drepturilor omului a căror îngrădire trebuie să fie o excepţie. Această îngrădire trebuie făcută cu temei solid juridic și faptic, în condiţii concret determinate, care să se judece de la caz la caz, pe criterii concrete și stricte, și care să evite arbitrariul.
Noul mediu internaţional de securitate instabil și turbulent, în care apar foarte des noi ameninţări neanticipate și evenimente soldate cu pierderi de vieţi omenesti și tulburarea mașivă a vieţii normale a cetăţenilor impune noi abordări ce presupun:

• Avertizare timpurie;
• Prevenirea conflictelor;
• Decizie coerentă în momente de criză, întemeiată de informaţie reală, exactă și la timp;
• Soluţionarea competentă și rapidă a conflictelor;
• Analiza și eliminarea cauzelor crizelor derulate;
• Instituirea rapidă a sistemelor de adaptare din mers, pe baza evaluărilor solide și a lecţiilor învăţate de la criza cu care tocmai ne-am confruntat.

 

În acest context, instituţiile serviciilor de informaţii au o relevanţă majoră și un rol exact în apărarea drepturilor omului, a vieţii și integrităţii concetăţenilor nostri, a exercitării neîngrădite a libertăţilor fundamentate constituţional. De aceea considerăm că o șinteză justă între maximizarea capabilităţilor şi mijloacelor de intelligence, cât și apărarea şi respectarea fără excepţie a drepturilor şi libertăţilor fiecărui om este poșibilă și imperios necesară.
Dorim să asigurăm instituţiilor de securitate naţională, inclusiv celor din sfera serviciilor de informaţii, toate instrumentele necesare atingerii scopurilor strategice de mai sus, cu condiţia respectării unor criterii stricte - normative, regulamentare și de implementare - pentru limitarea libertăţilor individuale din raţiuni de securitate, cu caracter de excepţie.
Pentru evitarea arbitrariului, dorim revizuirea consensuală şi aplicarea critică a criteriilor de limitare a drepturilor individuale. Dorim și limitarea drastică a regulilor ce se raportează la invocarea "interesului naţional". Dezbaterea privind elementele care neceșită subsumarea interesului naţional trebuie deschisă imediat în societate, la nivelul instituţiilor interesate și a Parlamentului României, care să transeze conţinutul acestui concept.

 

Este necesară, de asemenea, adaptarea normelor, regulilor, structurilor de securitate la realitatea mediului internaţional de securitate contemporan și ameninţărilor, riscurilor și provocărilor existente. Obiectivul unui asemenea proces este diminuarea oportunităţilor de speculare a fisurilor instituţional- normative și limitarea oricăror încercări de valorificare a vulnerabilităţilor sistemului de securitate al României.

 

Obiectivele politicii în domeniu sunt:

• Consolidarea și profeșionalizarea controlului civil asupra instituţiilor care au responsabilităţi în domeniul securităţii naţionale
• Transformarea și adaptarea structurilor, normelor, mișiunilor, instruirii pentru respectare strictă a principiilor democraţiei, eficienţei, transparenţei și mai ales non-partizanatului politic. Înlocuirea relaţiilor instituţionale cu cele personale între decident și furnizorul de informaţii, la orice nivel, trebuie condamnate cu fermitate.
• Transformarea profundă a mecanismelor de proiectare, implementare, control și evaluare integrată a obiectivelor şi cooperării instituţionale între politica externă, de securitate și apărare
• Creșterea gradului de expertiză a personalului ce realizează controlul democratic asupra instituţiilor cu responsabilităţi în domeniul securităţii naţionale
• Crearea unui sistem modern, eficient și participativ de proiectare, planificare și evaluare a politicii de securitate, cu aport substanţial de expertiză şi control civil
• Creșterea eficienţei, sporirea responsabilităţii și optimizarea foloșirii resurselor în combaterea noilor riscuri și ameninţări la adresa securităţii naţionale.

 

Coordonarea Politicii Externe, de securitate şi de Apărare a României este atributul executiv fundamental al Preşedintelui României şi reprezintă componenta cea mai importantă a activităţii Administraţiei prezidenţiale

 

AFACERILE EUROPENE

Obiectivul strategic pentru România în parcursul european este adâncirea procesului de integrare șimultan cu abordarea naţională a problemelor care privesc dezvoltarea socio-economică durabilă a Uniunii Europene în context global. România trebuie să treacă de la etapa de conformare specifică perioadei de preaderare și postaderare imediată la faza de convergenţă în scopul influenţării politicilor europene. Nu trebuie uitat însă, că România mai are astăzi, încă 55 de măsuri preaderare ce trebuie îndeplinite, majoritatea implicând resurse financiare semnificative. Pe plan intern, Tratatul de la Lisabona trebuie să ducă la o întărire a procesului de control al Parlamentului României asupra ansamblului afacerilor europene și o întărire a procesului de coordonare a acestora la nivelul Guvernului. Pe plan european, este nevoie de o racordare intenșificată a membrilor Parlamentului European la priorităţile naţionale evidenţiate prin concluziile Conșiliului European și prin evoluţiile la nivelul Comișiei Europene. În ceea ce privește reprezentarea României în forumurile europene, aceasta trebuie să respecte atribuţiile constituţionale ale Guvernului respectiv ale Presedinţiei. În contextul în care afacerile europene reprezintă, pentru un stat membru, afaceri interne iar politicile publice sunt atributul Guvernului, rezultă că responsabilitatea îndeplinirii angajamentelor naţionale, în ceea ce privește transpunerea acestora, revine Primului Ministru. O prioritate pentru România rămâne pregătirea accelerată a resursei umane în domeniul afacerilor europene, promovarea către instituţiile europene a unor experţi care să aducă valoare adăugată culturală și profeșională acestor instituţii și creșterea calităţii comunicării publice în domeniu.

 

Odată cu alegerea unui nou Parlament European și numirea noii Comișii Europene, România a intrat pentru prima dată, ca stat membru, într-un ciclu complet de evoluţie al instituţiilor europene. Relevanţa acestei realităţi constă în faptul că, odată cu validarea Tratatului de la Lisabona de către toate statele membre, cu tot ceea ce semnifică acesta ca evoluţie politică și instituţională, aproape toate politicile relevante în care Comișia Europeană are competenţe exclușive, și nu numai, vor suferi schimbări esenţiale cu efect direct asupra viziunii bugetare pentru ciclul post 2013. În domeniul mediului dar și al energiei, pachetul Energie şi schimbări climatice aprobat la sfârșitul anului 2008 va produce modificări importante în ceea ce privește economia emișiilor de gaze cu efect de seră, va modifica tehnologii în special în sectoarele energiei și industriei grele și va crea un nou cadru pentru apariţia de noi produse și servicii. În politica agricolă comună, ca urmare a „controlului de sănătate", este de asteptat să apară modificări în ponderea finanţării celor doi piloni accentuându-se importanţa dezvoltării rurale. Pentru transporturi se va prezenta în anul 2010 o nouă viziune asupra culoarelor europene (TEN-T), accentuându-se importanţa transportului fluvial. Pentru politica de coeziune introducerea, prin Tratatul de la Lisabona, a conceptului de coeziune teritorială va naste un nou tip de abordare cu privire la planificarea spaţială și, bineînţeles, cu privire la noi tipuri de proiecte; politica de coeziune va rămâne un domeniu dificil de apărat de către CE în faţa presiunii unor state membre care, ca și în cazul politicii comune agricole, ar dori o „naţionalizare" mai accentuată a acestora. La rândul ei, politica industrială, deși nu se află între domeniile de competenţă exclușivă a CE, va beneficia de o atenţie sporită mai ales datorită analizei la nivel comunitar din punctul de vedere al infrastructurii industriale și a diviziunii sale europene. Strategiile CE vor deveni din ce în ce mai exacte din punct de vedere al obiectivelor și al monitorizării progreselor și se va accentua responsabilitatea statelor membre de a-și respecta angajamentele. Din acest punct de vedere este de asteptat ca Strategia Lisabona să fie înglobată în Strategia de dezvoltare durabilă a UE. Iată cum, chiar și printr-o trecere în revistă a câtorva dintre cele mai relevante evoluţii viitoare, se observă nevoia ca România să treacă de la etapa de conformare specifică perioadei de pre-aderare şi post-aderare imediată la faza de convergenţă în scopul influenţării politicilor europene.

 

Criza economică a provocat în interiorul instituţiilor europene o stare de alertă ca răspuns la accentele protecţioniste din discursul politic al unora dintre reprezentanţii statelor membre. Pe fondul reducerii ritmului reformelor s-a redus și încrederea în rolul clasic de ancoră al Comișiei Europene. Multe dintre noile state membre, dependente de economiile vechilor state membre, au constatat, după două decenii de tranziţie, care este efectul strategiilor de dezvoltare al anilor '90 bazate pe liberalizare și integrare accelerată. Etapa post-criză a Uniunii Europene ridică în faţa statelor membre o dublă realitate: contracararea tendinţelor protecţioniste și promovarea unui nou set de obiective pe care cetăţenii europeni să le accepte, astfel încât reformele să nu stagneze. Opiniile cele mai des întâlnite arată că principalele obiective imediate pentru Uniunea Europeană sunt: regândirea sistemului bancar începând cu ansamblul reglementărilor și punerea în discuţie a unui nou mix economic cu trimitere la o nouă politică industrială în contextul pieţei unice.
Partidul Naţional Liberal consideră că obiectivul strategic pentru România în parcursul european este adâncirea procesului de integrare șimultan cu abordarea naţională a problemelor care privesc dezvoltarea socio-economică durabilă a Uniunii Europene în context global.

Este evident că reformele care vor trebui realizate de către statele membre și bineînţeles de către România în perioada post-criză vor fi influenţate de modul în care vor funcţiona instituţiile europene și, la fel de important, de modul în care politicile europene vor fi înţelese, aplicate și mai ales influenţate de către decidenţii români.

 

Parlamentul European a căpătat noi responsabilităţi prin Tratatul de la Lisabona, document care a pus bazele unei viziuni complexe asupra dezvoltării UE în special prin statuarea unor evoluţii instituţionale. Creșterea puterii Parlamentului European prin extinderea procedurii de co-decizie îl aduce pe picior de egalitate cu Conșiliul European, forul reprezentativ al statelor membre, în ceea ce privește adoptarea celei mai mari părţi a legislaţiei europene. Creste, de asemenea, rolul parlamentelor naţionale care se vor pronunţa în legătură cu oportunitatea unor măsuri naţionale invocând principiul subșidiarităţii. Creșterea responsabilităţii parlamentarilor naţionali va fi un argument cu privire la legitimitatea legislaţiei comunitare. Iată de ce, calitatea prestaţiei parlamentelor naţionale este esenţială iar colaborarea strânsă cu guvernele naţionale devine obligatorie pentru promovarea intereselor proprii în context european. În România, însă, Parlamentul României își exercită rolul de control parlamentar asupra Guvernului în materia afacerilor europene doar în temeiul Constituţiei, neexistând o lege care să clarifice exact mecanismele prin care instituţia legislativului poate urmări și amenda activitatea executivului. După intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, este esenţial ca Parlamentul României să se aplece cu seriozitate asupra implicaţiilor pe care abordarea pașivă de până acum o poate avea asupra procesului de legiferare la nivel european.

 

 

Consiliul European își găseste, în Tratatul de la Lisabona, recunoasterea fără a primi responsabilităţi noi. Acest for decizional, însă, va avea un presedinte pentru a permite acomodarea punctelor de vedere dintre nivelul executiv și cel legislativ. La rândul său Consiliul de miniştrii va beneficia de o viteză de decizie mai ridicată prin introducerea noului tip de vot cu majoritate calificată inclusiv prin extinderea domeniilor de aplicare. Iată de ce, pentru România este necesară o regândire a sistemului de cooperare inter şi intra-instituţională astfel încât prezenţa la reuniunile pregătitoare ale Consiliilor, şi nu numai, să aibă un caracter anticipativ. Creșterea vitezei procesului decizional va fi o realitate la care România va trebui să răspundă prin creșterea rigurozităţii procesului ce coordonare. Pe de altă parte, lecţia ultimilor ani a arătat că nu dubla reprezentare a Românei prin Presedintele ţării și Prim Ministru la Consiliul European necesită o clarificare constituţională, ci modul în care fiecare instituţie înţelege să își exercite pe plan naţional atribuţiile prezente în legea fundamentală.

Comisia Europeană va avea în continuare rolul de a promova interesul public european. Executivul european a avut în vedere, mai ales în ultimii cinci ani, o agendă a reformelor orientate către creșterea competitivităţii economiei statelor membre în context social. Ca obiectiv strategic pentru mandatul fostei Comișii Europene, Strategia Lisabona s-a aflat la originea Programelor Naţionale de Reforme elaborate de către fiecare dintre statele membre, a căror respectare, însă, a fost un atribut mai mult naţional și mai puţin o asumare comună. Proiectul următor al Comișiei urmăreste includerea obiectivelor Lisabona în Strategia de Dezvoltare Durabilă a Uniunii Europene obţinând astfel un șingur document care să includă explicit temele care definesc un model socio-economic ale cărui principii se apropie cel mai mult de nevoia de sustenabilitate sau, mai precis, de echilibrul dintre resurse și crestere economică pentru dezvoltare. Tratatul de la Lisabona întăreste poziţia presedintelui Comisiei dar leagă în același timp nominalizarea acestuia de rezultatele alegerilor europarlamentare (în viitor). În plus, vocaţia globală a Uniunii Europene va creste prin înfiinţarea poziţiei de Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politică de securitate. Nominalizarea presedintelui și creșterea puterilor acestuia vor aduce mai multă legitimitate politicilor comunitare și întărirea vocii unice a instituţiei. Este de asteptat ca viitoarea CE să aibă de susţinut o partitură dificilă fiind prinsă între priorităţile imediate post-criză ale statelor membre și nevoia de reforme fără de care UE nu va putea să își atingă obiectivul primordial, acela de actor global.
Orientarea noii Comisii Europene este șintetizată în strategia EUROPA 2020 care stabileste ca obiectiv transformarea UE într-o economie inteligentă, sustenabilă și incluzivă. Se urmăreste un nivel ridicat al ocupării forţei de muncă, al productivităţii și coeziunii economice, sociale și teritoriale. Având în vedere evoluţia altor strategii ale UE în ceea ce privește gradul de atingere a obiectivelor, România poate înregistra progrese dacă va introduce în politicile publice obiective clare și modalităţi de monitorizare a atingerii acestora.

 

Viziunea comunitară conţinută în strategia EUROPA 2020 asupra economiei sociale de piaţă pentru secolul XXI vizează: dezvoltarea unei economii bazate pe cunoastere și inovare (crestere inteligentă); promovarea unei economii mai ecologice și mai competitive, bazată pe utilizarea mai eficientă a resurselor (crestere sustenabilă); promovarea unei economii cu grad înalt de ocupare care să genereze coeziune socială și teritorială (crestere incluzivă).

 

Pentru atingerea acestor obiective se propun - la orizontul anului 2020 - un set de cinci indicatori măsurabili: rata de ocupare a populaţiei cu vârsta între 20 - 64: 75%; investiţii în cercetare și dezvoltare: 3% din PIB-ul UE; energie/schimbări climatice: realizarea obiectivului „20/20/20"; rata abandonului scolar timpuriu4: sub 10%, iar ponderea persoanelor între 30 și 35 de ani care au absolvit o formă de educaţie terţiară: cel puţin 40%; cetăţeni europeni expuși riscului sărăciei: reducere cu 20 de milioane.

 

În privinţa obiectivelor strategiei, România are nu numai obligaţia să introducă în politicile publice măsuri care să permită atingerea obiectivelor dar, mai ales, în actualele condiţii de criză responsabilitatea unei mult mai eficiente prioritizări. În ceea ce privește rata de ocupare este necesară extinderea abordărilor clasice cu o viziune de tip incluziv conform căreia trebuie introduse noi măsuri pentru îmbunătăţirea ratei de ocupare a femeilor și rata de ocupare a lucrătorilor vârstnici. În stabilirea obiectivelor complementare, tinerii trebuie vizaţi atât din perspectiva participării lor la educaţie și formare, cât și din perspectiva evitării riscului de excluziune socială. În ceea ce privește obiectivul de 3% din PIB-ul UE alocat investiţiilor în CD (stabilit și anterior, pentru anul 2010, în cadrul Strategiei Lisabona) România trebuie să iasă din reflexul de a reduce până la stopare finanţarea domeniului având în vedere că pierderea capacităţii de cercetare nu se poate reface într-o perioadă de mai puţin de 15-20 de ani. Obiectivul „20/20/20" referitor la schimbările climatice şi energie a fost deja asumat de statele membre în contextul adoptării pachetului energie-schimbări climatice. România, însă, are handicapul de a nu fi formulat o strategie de exploatare a resurselor sale regenerabile, încă oscilează în a-și întări din punct de vedere al competitivităţii companiile energetice naţionale și nu stabileste termenii de referinţă ai parteneriatului cu mediul privat în ceea ce privește eficienţa energetică. Cât privește obiectivul educaţie acest domeniu trebuie abordat ca fiind elementul cheie pentru realizarea unei creșteri economice inteligente, bazate pe cunoastere, inovare și creativitate dar pentru că este una dintre soluţiile de reducere a sărăciei pe termen mediu și lung.

România consideră că politica de coeziune rămâne cel mai important instrument comunitar pentru implementarea obiectivelor strategiei EUROPA 2020 la toate nivelurile (inclusiv regional și local). Iată de ce un obiectiv major pentru RO îl constituie îmbunătăţirea capacităţii de absorbţie a fondurilor destinate modernizării infrastructurii de bază (transport, mediu, energie, comunicaţii etc.) și dezvoltării zonelor rurale.

 

În ceea ce priveşte ansamblul politicilor comunitare acestea au primit, prin Tratatul de la Lisabona, o serie de referinţe noi. Astfel, la cele patru libertăţi fundamentale s-a adăugat cea a circulaţiei cunoasterii și inovării; în cadrul politicii regionale s-a definit conceptul de coeziune teritorială; schimbările climatice și energia reprezintă, de asemenea priorităţi dar și premiere din punct de vedere al prezenţei într- un astfel de document. De asemenea, clarificarea competenţelor Uniunii Europene vizavi de cele ale statelor membre sunt mai bine statuate în virtutea principiilor cooperării loiale, atribuirii, subșidiarităţii și proporţionalităţii. În același timp, pentru fundamentarea politicilor viitoare precum și în relaţia cu statele membre, Comișia Europeană va trebui să ţină seama de noi prevederi introduse de Tratatul de la Lisabona conform cărora piaţa internă se va baza pe o economie socială de piaţă care să tindă spre ocupare deplină și progres social. Iată de ce este nevoie de o dezbatere naţională în ceea ce privește particularităţile unui model românesc pe care PNL îl integrează conceptului de stat liberal, fără ca această viziune să elimine, ci doar să reorienteze atributele statului social.
În ceea ce privește relaţia României, în principal a Guvernului, cu Comișia Europeană rămân multe de făcut atât pe plan intern cât și bilateral. Trebuie spus că, odată cu creșterea influenţei parlamentelor naţionale și apariţia funcţiei de presedinte al Conșiliului European, Comișia Europeană va fi pusă în șituaţia de a face eforturi suplimentare pentru a-și păstra influenţa decizională. Aceste schimbări vor putea fi conșiderate un succes dacă va avea loc o scădere a birocraţiei comunitare pentru îmbunătăţirea calendarelor de legiferare.

 

Una dintre problemele nerezolvate o reprezintă prezenţa cetăţenilor români în structurile CE. Astăzi, Comișia Europeană are un număr de cca. 30.500 de angajaţi (funcţionari, angajaţi temporari și contractuali). Pentru România au fost alocate un număr de 698 de locuri (care trebuie ocupate până în anul 2011; în intervalul 2009-2011 se vor recruta cca. 360 de români) dintre care 42 funcţii de sefi de unitate (middle management), 9 de directori și o poziţie de director general. Deși la prima vedere ţinta pentru ocuparea a mai mult de jumătate din poziţiile înalte a fost atinsă, din păcate, în prezent numai 12 poziţii de sefi de unitate au fost ocupate (de fapt operaţionale fiind mai puţine) fără a mai discuta despre relevanţa poziţiilor. O strategie exceșiv de rezervată ca cea din prezent, nu mai reprezintă o soluţie în contextul în care procesul decizional se va accelera iar în cele peste 1100 de grupuri de lucru ale CE se introduc noi teme de dezbatere. Pentru România prezenţa experţilor români în structurile Comișiei Europene este importantă deoarece aceştia vor contribui la o mai eficientă fundamentare a deciziilor tehnice, prin cunoaşterea specificului românesc, ceea ce va permite reducerea timpului de negociere. Pe de altă parte este necesară o monitorizarea mai atentă a activităţii personalului detasat din structurile guvernamentale la CE astfel încât să poată fi utilizate rapid datele publice cu privire la evoluţiile iniţiativelor comunitare.

 

O altă problemă care trebuie clarificată este legată de calitatea procesului de coordonare a afacerilor europene intra și inter-instituţional la nivel naţional. Pentru România este esenţială buna colaborare între Ministerul Afacerilor Externe și Departamentul pentru Afaceri Europene pe de o parte, și între acestea și Parlamentul României pe de altă parte. Astfel, trebuie depășită etapa actuală în care pregătirea poziţiilor ţării noastre este doar rezultatul evaluărilor CE și să se treacă la o nouă etapă în care deciziile naţionale să fie bazate pe studii (de impact) pregătite din timp, și care să reprezinte baza negocierilor. În acest fel se va depăși faza de conformare la politicile comunitare și atingerea obiectivului de convergenţă cu acestea. O astfel de abordare va permite partajarea atribuţiilor în procesul de coordonare între MAE, ca interlocutor de primă instanţă al CE, și DAE ca și coordonator cu rol preponderent naţional și tehnic. În acest context Institutul European din România (aflat în coordonarea DAE) va trebui să devină o structură acti