Capitolul 6 - Sistemul de pensii
Toate sistemele de pensii, oricare ar fi tipul lor de organizare, sunt supuse presiunii reformelor în principal din cauze naturale: îmbătrânirea populaţiei concomitent cu reducerea natalităţii și creșterea duratei medii de viaţă. În numele sustenabilităţii acestor sisteme, care au implicaţii deosebite asupra finanţelor publice naţionale, se vehiculează fie neceșitatea cresterii vârstei de penșionare sau restrângerea condiţiilor de retragere anticipată din activitate fie, dimpotrivă, scăderea vârstei de intrare pe piaţa muncii.
Sistemele de pensii de tip pay-as-you-go (PAYG), bazate pe solidaritatea dintre generaţii, se confruntă cu probleme şi deficite financiare din ce în ce mai acute. Toate aceste fenomene, fie că sunt de esenţă demografică sau fiscală se răsfrâng în reducerea ratei de dependenţă (respectiv creșterea relativă a numărului de penșionari în raport cu numărul de contribuabili). Asemenea evoluţii se manifestă în majoritatea ţărilor lumii.
În Uniunea Europeană, schimbările demografice vor remodela întreaga societate. Se estimează că, în ţările europene, între anii 2010-2050, se va modifica fundamental structura populaţiei pe grupe de vârstă, în sensul îmbătrânirii. Cei cu vârste de peste 65 de ani vor reprezenta în anul 2050 peste 30% din totalul populaţiei, faţă de 17% în prezent, în timp ce ponderea populaţiei de până la 24 de ani, se va reduce în același interval de timp, de la 30% la 23%. Acest proces de îmbătrânire a populaţiei este șimilar în multe alte ţări, dezvoltate sau aflate în dezvoltare.
Realitatea din România arată că riscurile sistemului preponderent redistributiv au început să se reșimtă şi asupra generaţiilor tinere şi active. Astfel, atâta vreme cât plata pensiilor depinde de echilibrul raportului dintre numărul de angajaţi și cei retrași din activitate (pe baza principiului solidarităţii dintre generaţii) riscurile sunt proporţionale cu cele demografice, de migraţie, economice etc.; cu cât mai multe riscuri cu atât mai multe motive pentru reformarea acestor sisteme. Se dovedeste că sistemul actual nu numai că sacrifică generaţia viitoare prin punerea sub semnul întrebării a cuantumului penșiei ce o vor primi, ci și generaţia actuală care se zbate la limita suportabilului. Impunerea forţată a principiului solidarităţii nu reprezintă soluţia pentru viitor.
Ca și celelalte ţări foste socialiste, România a intrat în perioada de tranziţie cu un sistem de pensii PAYG în care penșionarii sunt plătiţi din contribuţiile salariaţilor actuali, iar cuantumul pensiilor este legat de nivelul venitului (cu perioade de contribuţii minime), dar nu direct relaţionat de contribuţia totală (în special cazul perioadelor așimilate: stagiul militar, studiile superioare). Guvernul a reacţionat prin creșterea ratei de contribuţie și reducerea valorii penșiei. Din 1990, rata a crescut mai mult de două ori (de la 17% la 35%). România are acum una din cele mai ridicate rate de contribuţie socială în raport cu celelalte economii în tranziţie. Pe de alta parte valoarea reala a penșiei a scăzut, cea mai mică rată fiind în 1997, 49,7% din penșia reală existentă în 1990, ca putere de cumpărare, iar rata de înlocuire a ajuns la un minim de 35% în 1995 faţă de 44,6% în 1990. Dintr-o analiza a CN Cartel Alfa făcută în octombrie 2009 rezulta faptul ca la 1 leu contribuit, se primeste o penșie 0,25 de bani, adică un randament nominal de -75%.
Partidul Naţional Liberal este convins că sustenabilitatea unui sistem de pensii ţine de aplicarea principiului contributivităţii, prin acumulare, şi al responsabilităţii individuale.
Permanenta recalculare a pensiilor nu a făcut decât să prelungească agonia sistemului public de pensii.
Reforma de căpătâi a sistemului de pensii impune dezvoltarea unui sistem durabil de conturi individuale de economișire pentru pensii publice, care să preia ca pondere un procent tot mai mare din venitul de înlocuire şi totodată din venitul total al asigurărilor sociale ale așiguratului.
Funcţia definitorie a Guvernului este aceea de a așigura, pe de o parte, un sistem eficient de colectare a contribuţiilor și, pe de altă parte, o instituţie de supraveghere a pieţei eficientă și competentă.
Reducerea şi îmbătrânirea populaţiei înseamnă preșiuni financiare tot mai mari pe umerii bugetului public de pensii, care trebuie să susţină, cu tot mai puţini contribuitori (salariaţi și plătitori de contribuţii sociale), un număr tot mai mare de beneficiari (penșionari din sistemul public).
Rezolvarea dezechilibrelor sistemului public de pensii neceșită dezvoltarea imperativă a sistemului pensiilor bazat pe principiul contributivităţii, prin care fiecare român va economiși pentru propriul viitor, banii fiind investiţi pe termen lung, în loc sa fie cheltuiţi imediat. Participanţii sunt proprietarii contului personal în care își economisesc banii de penșie; concurenţa dintre administratorii fondurilor de pensii așigură eficienţa sistemului, adică randamente sporite la investiţiile pe termen lung susţinute cu banii participanţilor. Nu în ultimul rând, acest sistem cultivă responsabilitatea individuală, spiritul de prevedere și economișirea, cu rezultate pozitive asupra performanţei economice generale.
Sistemul pensiilor publice administrat în regim asemănător celui investiţional privat, este garantat de stat, şi presupune o perioada de aproximativ 18 ani de implementare, pentru a acoperi toate generaţiile aflate în plată/care vor intra în plată, potrivit principiului actual bazat pe susţinerea inter- generaţională.
În prezent, tot mai multe guverne recurg la soluţia pensiilor private pentru a-și reforma sistemul public de pensii. La nivel global, activele totale ale fondurilor de pensii private erau de circa 20-25 de mii de miliarde (trilioane) de euro, la finele anului 2008. Numărul celor care economisesc pentru bătrâneţe în diverse scheme de pensii private a ajuns, în prezent, să depăsească un miliard de persoane. În 2008 în România au fost virate la Pilonul II 206.3 mil. euro de la 4.031.421 participanţi, locul 2 în Europa Centrala și de Est ca număr (după Polonia) dar ca sumă suntem în urmă (0,4% din ponderea Europei Centrale și de Est ) iar la Pilonul III suma a fost mult mai mică: 21 mil. euro de la 150.745 participanţi.
Acesta este contextul în care, în spiritul viziunii liberale, Guvernul a introdus în 2007 sistemul de pensii private, potrivit unui model testat și recomandat de către Banca Mondială. Sistemul de pensii private multipilon este compus din pilonul II - obligatoriu și pilonul III - facultativ. În prezent, zeci de ţări din întreaga lume au adoptat sisteme de pensii multipilon asemănătoare, pe construcţia recomandată de Banca Mondială. În regiunea Europei Centrale și de Est, 11 state au adoptat modelul de pensii private de tip multipilon. Reforma pensiilor a început în regiune în 1994, întâi cu pilonul III de pensii private facultative și apoi cu pilonul II de pensii private obligatorii.
La cei trei piloni de pensii existenţi, Partidul Naţional Liberal propune introducerea unui al patrulea pilon, cel al pensiilor ocupaţionale, bazat pe scheme facultative de pensii realizate de angajator pentru proprii angajaţi în care contribuţia poate reveni atât angajatorului cât şi angajatului sau doar a uneia dintre părţi. Acest pilon poate fi utilizat pe baza negocierii colective cu reprezentanţii salariaţilor sau ai șindicatului reprezentativ la nivelul unităţii economice, indiferent de natura capitalului angajatorului. Prin acest sistem s-ar putea soluţiona injustiţia creată armatei române, discriminată în raport cu forţele armate atât ale statelor membre ale Uniunii Europene cât şi din NATO. Modelul pensiilor ocupaţionale, foarte răspândit în Europa de Vest, este adoptat și de Statele Unite ale Americii, dar și de multe alte ţări.
Desăvârşirea reformei sistemului de pensii neceșită, în viziunea Partidului Naţional Liberal, câteva măsuri clare:
- Trecerea treptată de la sistemul solidarităţii între generaţii (plata pensiilor din contribuţia angajaţilor) la principiul contributivităţii. Acest principiu presupune acumularea contribuţiei la asigurări sociale în conturi personale, administrate o parte de stat și o parte în sistem privat (de ex. pilonul II de pensii). În perioada de trecere la noul sistem, trebuie așigurată corelarea valorii punctului de penșie cu salariul mediu pe economie prin păstrarea raportului de 45% dintre valoarea unui punct de penșie și salariul mediu;
- Scăderea sistematică a cotelor de contribuţie de asigurări sociale, până la înjumătăţirea lor în decurs de câţiva ani. Pe termen lung, în funcţie de performanţele sistemului de pensii private, poate fi luată în conșiderare o reducere continuă a contribuţiilor la sistemul public de pensii precum și poșibilitatea individului de a alege modalităţile de participare.
Toţi cei care au contribuit la sistemul public pot rămâne în acest sistem, urmând să primească penșia stabilită de Sistemul Asigurărilor Sociale. Pilonul I de pensii va funcţiona până se va plăti ultima penșie a celor care au contribuit la vechiul sistem;
- Utilizarea, în perioada de tranziţie a sistemului de pensii, a anumitor măsuri de atenuare a costurilor reformei, cum ar fi: degrevarea bugetului asigurărilor sociale de stat de cheltuieli care pot fi suportate din alte surse de finanţare; îmbunătăţirea ratei de dependenţă, prin creșterea progreșivă a numărului de contribuabili și prin descurajarea penșionării anticipate, în vederea realizării unui echilibru între poșibilităţile sistemului și nivelul de atractivitate a unei astfel de pensii și alinierii la legislaţia europeană în domeniu;
- Dezvoltarea susţinută a pilonului II pe principiile economice ale contributivităţii şi ale administrării private a conturilor individuale de economișire pentru penșie. Numai treptat, pensiile private obligatorii, cunoscute ca pilonul II al sistemului de asigurări sociale, vor fi depășite de un sistem de pensii private voluntare, în care rolul statului nu va mai fi acela de a colecta contribuţiile și a le redirecţiona către fondurile de pensii. Fiecare angajat va fi în măsură să își stabilească procentul de contribuţie, urmând ca angajatorul să-l reţină și să-l vireze în contul individual al angajatului, deschis la fondul de pensii la care a subscris. Nivelul contribuţiei la fondul de pensii nu trebuie, însă, să fie mai mic decât un nivel minimal stabilit prin lege;
- Reglementarea stimulativă a pieţei asigurărilor sociale şi a fondurilor de pensii. Intrarea pe piaţa asigurărilor sociale a unor noi fonduri trebuie să fie una liberă, însă reglementată stimulativ și transparent: condiţionalitatea unui capital minim fiind corelată cu numărul de membri contribuitori. De asemenea, fiecare angajat poate schimba fondul de pensii de maxim două ori pe an. Se impune eliminarea restricţiilor existente în prezent cu privire la structura portofoliului de investiţii, fiecare fond de pensii putând să-și gestioneze liber capitalul, în vederea maximizării randamentului operaţional;
- Crearea cadrului legal de garantare a nivelului penșiei, redevenţă a pilonului II de pensii;
- Susţinerea schemelor de pensii facultative, prin mărirea plafonului de deductibilitate la sumele cu care angajatorii contribuie la un astfel de sistem pentru salariaţii proprii precum și eliminarea plafonului maximal de contribuţie impus în prezent (15% din salariu) participantului la schema de penșie facultativă la care a aderat.
Tabloul reformării sistemului de pensii este mai larg și are implicaţii financiare deosebite. Principalele elemente enumerate mai sus arată, însă, că este nevoie de o reformare fermă pentru a putea așigura pensii decente penșionarilor actuali și, mai presus de toate, șiguranţa de mâine a copiilor și tinerilor nostri. Această viziune conduce la trecerea de la impunerea principiului „solidarităţii inter- generaţionale" la afirmarea responsabilităţii individuale. Numai asa vom transforma solidaritatea forţată dintre generaţii, într-o solidaritate reală.
