Capitolul X - Patrimoniul şi fondurile Partidului Naţional Liberal
CAPITOLUL X
Patrimoniul și fondurile Partidului Național Lliberal
Articolul 99
Partidul Naţional Liberal poate deţine bunuri mobile şi imobile care sunt necesare activităţilor sale specifice.
Articolul 100
Sursele de finanţare ale Partidului Naţional Liberal provin din:
a) cotizaţiile membrilor partidului;
b) donaţii şi legate;
c) venituri provenite din activităţi proprii;
d) subvenţii de la bugetul de stat;
e) alte surse, potrivit legii.
Articolul 101
Operaţiunile de încasări şi plăţi se efectuează prin conturi în lei şi în valută, deschise, potrivit legii, în bănci cu sediul în România şi se gestionează prin secretari - trezorieri, trezorieri sau mandatari financiari, numiţi de către Preşedinţii Birourile Politice Locale, Preşedinţii Birourile Politice Teritoriale respectiv Preşedintele PNL, cărora le prezintă rapoarte.
Articolul 102
(1)Membrii partidului plătesc o cotizaţie lunară al cărei cuantum este stabilit de către Biroul Politic Teritorial.
(2)Biroul Politic Central stabileşte o cotizaţie lunară pentru persoanele alese sau numite în funcţiile de conducere în structurile partidului sau în administraţia publică centrală, precum şi pentru parlamentari şi parlamentarii europeni.
(3)Biroul Politic Central stabileşte o contribuţie financiară lunară pentru filiale, care va fi calculată funcţie de numărul de membri activi raportaţi.
(4)Biroul Politic Teritorial stabileşte o cotizaţie lunară pentru persoanele alese sau numite în funcţii de conducere în administraţia publică locală.
Articolul 103
(1)Membrii Partidului Naţional Liberal care îndeplinesc funcţii de conducere alese în partid nu pot fi remuneraţi pentru activitatea lor. Funcţiile alese sunt cele prevăzute în componenţa Birourilor Politice Locale, Birourilor Politice Teritoriale, Biroului Politic Central, Curtea de Onoare şi Arbitraj, Comisia Centrală de Cenzori, Consiliul Teritorial de Arbitraj, Comisia Teritorială de Cenzori.
(2)Membrii Partidului Naţional Liberal care îndeplinesc funcţii de conducere alese în organizaţiile prevăzute la articole 33, 34, 35, 36 şi 37 nu pot fi remuneraţi pentru activitatea lor în cadrul structurilor de conducere.







